Evaziune cu gunoaie la Târgu Cărbuneşti

Tone  de deşeuri aruncate la o groapa de gunoi inchisa de acum 2 ani au fost descoperite de comisarii Gărzii de Mediu Gorj in apropierea orasului Târgu Cărbuneşti. Cel mai probabil, deşeurile provin de la populatia din Carbunesti, desi primăria are contract cu depozitul ecologic de la Târgu Jiu. Fostul viceprimar Ion Fugaru sustine ca transportul deseurilor este decontat de primărie, chiar daca gunoaiele zac pe câmp.

Ultima dată maşina de gunoi a descărcat deşeurile vineri. Dovada este aceea că, în timp ce bascula gunoiul, maşina s-a răsturnat şi a fost avariată, iar ieri şoferul a ajuns la poliţie să declare evenimentul.

Nicolae Morie, şeful Poliţiei Târgu Cărbuneşti, a confirmat că şoferul a fost la poliţie, iar maşina este grav avariată.

La faţa locului a ajuns ieri o echipă de la Garda de Mediu, care a constatat că deşeurile aruncate la groapa de gunoi, închisă în acte, sunt depozitate recent.

„Aici nu ar trebui să fie deşeuri conform legii. Unt autorizaţi să depună la Târgu Jiu. Vor fi aplicate conform legii în vigoare“, a spus Simona Cornea, comisar Garda de Mediu Gorj. 

Au venit şi reprezentanţii primăriei Târgu Cărbuneşti, care susţin că habar nu au cine aruncă gunoaiele acolo. Poate angajaţii lor, fără ştirea lor....

„Nu depozităm aici, ci la Târgu Jiu şi Horezu. Am dus la Horezu două maşini şi restul la Târgu Jiu. Poate angajaţii fără să ştiu eu. Nu pot să vă spun exact“, a declarat Nicolae Drăgoescu, director la SC Salubris Gilort Tg Carbuneşti.

Depozitul de la Târgu Cărbuneşti a fost închis în 2009, atunci când primăria a încheiat contract cu cele două depozite ecologice de la Horezu şi de la Târgu Jiu.

„Fac foi fictive, le semnează. Să vedeţi câte confirmări au la Târgu Jiu şi Horezu. O să aibă zero. Confirmă foile, ia motorina şi o valorifică“, a acuzat Ion Fugaru, fostul viceprimar la Târgu Cărbuneşti.

Primăria Cărbuneşti riscă o amendă de până la un miliard de lei vechi pentru neconformare.

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: