Mamele bebeluşilor morţi la naştere, la uşa Colegiului Medicilor

Mămicile bebelușilor morți la naștere vor ca medicii vinovați să plătească pentru greșelile lor. Mamele care au cumpărat haine pentru a da de pomană în loc să-și petreacă sărbătorile îngrijindu-și micuții, au mers ieri la Colegiul Medicilor pentru a primi un răspuns cu privire la măsurile care se vor lua cu medicii ginecologi implicați. Femeile care își caută cu sufletul plin de durere dreptatea pe la Parchet sau la spital, au stat ieri ore în șir la ușile Colegiului Medicilor, și asta pentru că după luni de zile medicii de aici nu au citit nicio pagină din petițiile depuse de acestea.

Violeta Cândea și Elena Toarnă au venit la Colegiul Medicilor pentru a-i determina pe doctori să le citească dosarele și să primească un răspuns cu privire la medici acuzați de malpraxis. Traumatizate, femeile povestesc cu lacrimi în ochi atunci când își amintesc de chinurile prin care au trecut la naștere.

Violeta Cândea a născut la spitalul din Novaci cu medicul Damian Dițescu, care, spune aceasta, i-a făcut operație pe viu. ”Copilul meu a murit înecat în lichid, nu că a fost strangulat. La autopsie a ieșit că e copilul perfect sănătos. Să te opereze pe viu, să scoată un copil pe viu. Era să mor pe masa de operație pentru că nu au așteptat să își facă anestezicul efectul. S-a intervenit prea târziu pentru că el dormea în cabinet în loc să vină să vadă ce fac eu. Mă punea să aștept să coboare copilul”, spune Violeta Cândea. În loc să își strângă copilul în brațe de sărbători, tânăra a cumpărat hăinuțe pentru a le da de pomană. ”În loc să ne facem și noi sărbătorile cu copii lângă noi cumpărăm haine să le dăm de pomană, iar până acum ei nu au auzit de dosare, nu fac nimic în privința asta. Mi-a murit copilul din octombrie și nicio hotărâre. Ne-au spus să așteptăm. Ei nici nu știu despre ce este vorba, ei nu au citit nici măcar o hârtie să vadă dacă au venit rezultatele, din ce cauză a murit copilul. Nu cum minte Dițescu, că a avut malformații sau că a fost strangulat. Au venit rezultatele și nu se face absolut nimic”, mai spune Violeta Cândea.

Medicii, nepăsători la durerea mămicilor

Tragic este că durerea și lacrimile lor nu i-au impresionat pe medici, care le-au aşteptat cu ușile închise. Deși la Colegiul Medicilor au fost depuse cinci dosare pentru malpraxis, în niciunul dintre ele nu s-a dat răspuns, chiar dacă Institutul de Medicină Legală confirmă moartea bebelușilor ca urmare a greşelilor medicilor. ”Ce doctori- Nu vedeți că toți închid ușile peste tot, toți se sperie de noi. Eu vreau să îl văd pe omul ăsta în pușcărie. Cum eu îmi văd copilul în tron, în pământ, așa vreau să îl văd pe el în pușcărie. Trebuie să înțeleagă că trebuie să răspundă pentru ce au făcut. Sunt cinci cazuri și trebuie să se facă ceva în privința lui“, mai declară Violeta Cândea.

 Soțul unei femei care a rămas paralizată din cauza unei astfel de greșeli i-a tras la răspundere pe medicii care, în loc să își facă meseria, își pierd timpul la cafele, fără să le pese de durerea oamenilor.”Unde să mergem noi acum, la Dițescu acasă, că la Parchet am depus plângeri. La dumneavoastră am depus 20 de plângeri care au număr de înregistrare și răspunsuri care ocolesc adevărul. Ne plimbă de la DSP la Colegiul Medicilor, de la Colegiul Medicilor la Spitalul Cărbunești. Schimbați-vă instituția, aici miroase a cafea, în orice zi, în orice moment vin aici miroase a cafenea. Nu este posibil că după 90 de zile să ne spuneți că acum citiți”, a spus soțul Simonei Fiera.

Funcțiile, mai importante

Lacrimile și durerea oamenilor nu au avut niciun efect asupra doctorilor din Colegiul Medicilor, pentru care alegerile și funcțiile sunt mai importante. ”Este o perioadă în care noi am avut alegeri la Colegiul Medicilor, în care a trebuit să fie respectate niște termene între cele două tururi, atât la comisia de disciplină, cât și alegeri  mari, de Colegiul Medicilor. O să încercăm să facem tot ce putem. Începând din octombrie și până acum noi am avut alegeri la Colegiul Medicilor. Au fost medici care au plecat și care au venit. Nu a fost continuitate. Avem purtător de cuvânt, vom ține legătura”, menționează Ana Băleanu, președinta Colegiului Medicilor Gorj.

PLÂNGERE

Elena Toarnă, care a născut la spitalul din Târgu Cărbunești, s-a ales cu plângere penală după ce l-a acuzat pe medicul Cătălin Tănase că este vinovat de nenorocire. ”Eu am ajuns să dau haine de pomană copilului meu și Tănase îmi face plângere penală. Nu m-au operat pentru că a spus că medicul meu curant nu este în spital și el nu se bagă peste dânsul. Să se apuce de altceva, de exemplu de săpat”.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: