Evaziune din publicitate. Firmă din Gorj implicată!

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Prahova și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 7 percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Au fost instituite sechestre asiguratorii în valoare de 250.000 de euro, iar 3 bărbați au fost reținuți.

La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Prahova și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Prahova au efectuat 7 percheziții domiciliare pentru destructurarea unei grupări organizate specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani.Cei 6 membri ai grupului, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale din București, Gorj și Prahova, ar fi creat circuite fictive, folosindu-se de firme fantomă, pentru a deduce TVA şi a diminua baza de impozitare.Astfel, ar fi fost evidențiate în contabilitatea agenților economici achiziții de servicii de publicitate în mediu virtual care nu ar fi fost prestate în fapt.De asemenea, s-ar fi achiziținat telefoane mobile, piese şi accesorii pentru acestea, care erau în totalitate achitate, dar care proveneau în realitate de la un alt furnizor decât cel înscris pe facturi.În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate documente și înscrisuri cu valoare probantă în cauză.Pentru recuperarea prejudiciului de peste 15.060.000 de lei cauzat bugetului de stat, au fost aplicate sechestre asiguratorii pe bunuri mobile și imobile în valoare de 250.000 de euro. Totodată, a fost instituită poprire pe conturile bancare ale societăților comerciale implicate. Polițiștii au pus în aplicare 11 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.Dintre membrii grupării, trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. În urma prezentării în fața instanței, față de 2 persoane s-a luat măsura arestării preventive, iar față de una s-a dispus control judiciar. Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale.

Comunicat de presă IGPR

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: