Fac greva foamei de două zile, în faţa primăriei

Au intrat în greva foamei pentru o suprafață de pădure. Este vorba despre un bărbat și verișoara sa, care protestează în acest fel în fața Primăriei Fărcășești, nemulțumiți fiind că deși au hotărâri judecătorești prin care au dobândit 4,5 ha de pădure, acestea nu au fost încă puse în aplicare. Primarul din comună, Dănuț Bălu, spune că deși a fost întocmită documentația pentru depunerea la Oficiul de Cadastru, aceștia au refuzat și nu cunosc nici limitele proprietății.

Daniel Ruptureanu din Severin și verișoara sa Carmen Purcaru din Fărcășești au intrat miercuri în greva foamei pentru dobândirea unei suprafețe de pădure de 4,5 hectare. Aceștia spun că deși au hotărâri judecătorești de punere în posesie, acest lucru nu s-a întâmplat până acum, așa că au fost nevoiți să apeleze la acest gest extrem. ”Mă aflu în greva foamei de ieri dimineață de la ora 9.00 din cauza nerespectării unor hotărâri judecătorești de primarul comunei Fărcășești, care nu vrea să ne pună în posesie pentru suprafața de 4,5 hectare de teren cu vegetație forestieră. Am făcut mai multe demersuri la Prefectură și la Parchet, dar nu s-a luat până acum nicio măsură”, spune Daniel Ruptureanu. Suprafața de pădure cerută se află în perimetrul minier, unde va intra exploatarea minieră Roșia. ”Hotărârea este câștigată de anul trecut din 18 martie 2011, după aceea am mai revenit cu încă o hotărâre pentru nerespectarea acelei hotărâri, am câștigat și instanța de judecată a dispus amendă de câte 30 lei pe fiecare zi de întârziere”, spune Daniel Ruptureanu. Omul spune că va renunța la grevă atunci când se va rezolva situația. ”Nu sunt singur aici, ci cu o verișoară de-a mea, care a fost nevoită să plece. A luat-o comisia locală să meargă în teren pentru identificarea parcelei respective de pădure că dânșii spun că nu cunosc unde este pădurea. Voi sta aici până când se va rezolva situația. Nu am mâncat nimic și nu prea mă simt bine după 24 de ore”, menționează protestatarul.

Primarul explică…

Primarul Dănuț Bălu spune că totul a fost pus la cale de un contracandidat la primărie. ”Două persoane s-au postat în fața primăriei, consiliaţi de un contracandidat la primărie. Au solicitat punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care dispozitivul sentinţei făcea referire la validarea unei suprafețe de 4,5 hectare. Dânșii au mai primit zece hectare pe care le-au valorificat către unităţile miniere, de unde au încasat miliarde şi noi, comisia locală, am solicitat să meargă să discutăm”, explică Dănuț Bălu. O comisie din primărie s-a deplasat la fața locului pentru a identifica suprafața cu pricina.

”Am întocmit documentaţia pentru depunerea către Oficiul de Cadastru, însă dânşii au refuzat. Comisia locală a întocmit un proces verbal, ne-am deplasat în teren cu una din persoane pentru a identifica suprafaţa pe care o doresc dânşii să o reconstituim, dar nu au cunoscut limitele acestor proprietăţi. Noi în cazul de faţă o să înaintăm documentaţia către OCPI”, relatează primarul din Fărcășești.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: