Jurist din minerit arestat pentru corupţie…sexuală

Acuzaţii grave îi sunt aduse unui jurist din cadrul MinPrest SA, care a fost reţinut şi arestat preventiv la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost prins în flagrant când încerca să abuzeze de o fetiţă chiar pe scara unui bloc din municipiu.

În timp ce aproape zilnic se vorbeşte despre „băieţii deştepţi” din energie şi despre presupuse acte de corupţie ce ar avea loc în sectorul minier, un angajat din sistem s-a ales acum cu cătuşe la mâini pentru că nu şi le-a putut ţine în buzunar şi s-a gândit să şi le folosească în scopuri nu tocmai ortodoxe.

Prins in flagrant

Daniel Ovidiu Vâlceanu, de 34 de ani, este un bărbat cu stare materială bună, proprietar al unei vile în cartierul Primăverii, omul fiind căsătorit şi cu un copil mic de o lună acasă. Cu toate acestea, oamenii legii spun că bărbatul avea un cu totul alt comportament, motiv pentru care îl acuză de corupţie sexuală. Victima are 9 ani, iar poliţiştii spun că nu este singura pentru care juristul cu pricina s-ar fi apucat să se masturbeze în văzul lumii, fără să ţină cont de ce se va întâmpla mai departe. „Acelaşi bărbat este suspectat de către poliţişti că, în data de 16 ianuarie 2012, în jurul orelor 13:00, aflându-se în scara unui bloc situat pe str. Revoluţiei din municipiul Târgu-Jiu, a săvârşit acte cu caracter obscen în prezenţa unei minore de 10 ani”, menţionează poliţiştii.

Oamenii legii au dat acum de urma suspectului după ce un tânăr din blocul în care stă fetiţa de 9 ani a coborât pe scări şi l-a observat pe acesta cum o luase pe copilă în braţe şi o pipăia, deşi, ulterior, ar fi încercat să dea de înţeles că o cunoaşte şi că ar fi chiar rude. „Coboram pe scări şi mi-am dat seama ce voia să facă. Am intrat în vorbă cu el, pe fetiţă o ştiam că suntem vecini, iar el încerca să dea de înţeles că e rudă cu ea, ceea ce nu e adevărat. A luat-o la fugă, dar am alergat şi eu după el. L-am alergat printre blocuri şi l-am imobilizat. A venit şi tatăl fetei, care era îngrijorat că nu ştia de ce nu mai vine fiica lui de la şcoală şi m-a ajutat să-l prindem. Apoi am chemat Poliţia”, a spus Laurenţiu Ţurcanu, un tânăr care este agent de pază la un club din oraş şi care a avut suficient tupeu să nu se lase intimidat şi să se „bage” în povestea aceasta.

AREST

Vâlceanu a fost încătuşat pe oamenii legii, care nu exclud posibilitatea ca în următoarele zile să mai apară părinţi care să îl reclame pentru fapte similare, fiind greu de crezut că între ianuarie şi mai nu ar mai fi recidivat. Bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă de 15 zile, pe care juristul l-a contestat însă. Tribunalul Gorj va judeca azi recursul înaintat de acesta, suspectul dorind să fie liber.

SCANDAL

Prezentat la Parchetul Local, suspectul a fost însoţit de sora sa, care a avut grijă să-i acopere faţa cu o haină. Aceasta a fost deranjata de prezenţa jurnaliştilor şi chiar a vrut să lovească cu poşeta  un reporter. Femeia fusese întrebată cum ar fi procedat dacă era mama fetiţei agresate.

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: