Falimentul bate la ușa clubului Pandurii

Pandurii Târgu Jiu pare a avea zilele numărate. În timp ce unii asociați dau asigurări că vor continua să susţină echipa și în liga secundă, administratorul special al clubului susține că nu a primit niciun leu de la finanţatori. Clubul mai are câteva zile la dispoziție să achite datoriile către Finanțe, așa cum s-a angajat, când a intrat în insolvență. În caz contrar, pe 21 iunie, instanța ar putea „netezi” calea grupării de fotbal spre faliment. Deja, angajații sunt trimiși în șomaj, banii sunt puțini, iar datoriile uriașe.

Cel puțin unul dintre asociații de la Pandurii Târgu Jiu promite că va finanța sportul în continuare, chiar și în liga secundă. Este cazul Consiliului Județean Gorj care a aprobat suma de 500 de mii de lei pentru noul sezon. „Din punctul de vedere al Consiliului Județean, reafirm decizia de a aloca 500 de mii de lei clubului pentru activitatea Centrului de Copii și Juniori. Ne vom întruni într-o nouă ședință și vom stabili ce mai este de făcut. Sunt niște datorii care trebuie onorate astfel încât instanța, pe 21 iunie, să nu pronunțe falimentul. Noi ne menținem finanțarea. Banii au fost deja virați”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Judeţean Gorj.

Golea: Acționarii nu au dat niciun leu!

Administratorul special al clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Golea, a declarat, la Radio Târgu Jiu, că are nevoie de aproape trei milioane de lei în conturi, în primă fază. „Acționarii nu au dat niciun leu după 29 octombrie, de când am venit eu la club. Pe anul acesta, 2017, nu au dat niciun leu. Dacă și-ar face datoria, așa cum s-au angajat prin protocolul de finanțare, am avea bani să achităm și ratele, și datoriile, și să continuăm activitatea. În momentul de față, ar fi necesară o sumă de 28 de miliarde de lei vechi să ajungem la zi cu plățile. În continuare, clubul riscă să fie depunctat. Se fac raportări la UEFA la sfârșitul lunii iunie. Lucrurile sunt complicate. Asociații trebuie să se hotărască ce au de gând să facă în continuare”, a declarat Marin Golea, administratorul special al clubului Pandurii.

Vizualizări: 2,358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: