Familiile dintr-un bloc social primesc curent electric numai noaptea

Pare greu de crezut că se poate întâmpla așa ceva în anul 2013. Zeci de familii din Rovinari au electricitatea restricționată. Este vorba de un bloc privat, unde locatarii au curent electric numai pe timpul nopții. Oamenii se descurcă cu greu însă nu au ce face. Pentru că nu au posibilități să se mute în alte locuințe, aceștia acceptă condițiile impuse de proprietarul blocului.

Zeci de familii care locuiesc într-un bloc din Rovinari au curent electric după un program bine stabilit. Mai exact aceste familii care au și copii beneficiază de electricitate de la ora 18.00 până la ora 6.00 dimineața. În timpul zilei acești locatari nu au curent electric, iar locuințele sunt iluminate cu lumină naturală. Mai mult decât atât, pentru aceste condiții care lasă de dorit, fiecare familie plătește o chirie de 200 de lei lunar. Oamenii s-au obișnuit cu aceste condiții pentru că nu au o alternativă unde să locuiască, iar veniturile lor sunt modeste. „Avem curent electric numai seara. În timpul zilei este oprit. Nu putem să folosim și noi un frigider, nu ne putem uita la un televizor, stăm în beznă sau mai ieșim prin fața blocului. E bine măcar că avem în timpul nopții lumină, asta pentru că avem copii mici și nu putem să stăm în beznă. Nu avem unde să ne ducem în altă parte, pentru că nu avem venituri, așa că stăm și suportăm condițiile care ne sunt impuse. Noi plătim aici o chirie de 200 de lei pe lună, iar la blocurile de stat se plătește o chirie de 40 de lei pe lună, iar condițiile sunt asemănătoare”, a precizat un locatar.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: