Fără permis pe autoutilitară

Un bărbat din Târgu Cărbunești a fost condamnat de Judecătoria Hațeg la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins la volanul unei autoutilitare fără a deține permis de conducere. Decizia a fost pronunțată pe 31 iulie 2025 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Fapta a avut loc în noaptea de 1 noiembrie 2020, în jurul orei 01:50, pe DN66. Autoutilitara Peugeot condusă de inculpat – un tânăr de 28 de ani – a fost oprită de un echipaj al Secției Rurale nr. 7. La verificarea în bazele de date, polițiștii au descoperit că bărbatul nu deținea permis de conducere.
Ulterior, în fața anchetatorilor, bărbatul și-a recunoscut fapta, însă în instanță a ales să-și exercite dreptul la tăcere. Martorii – cei doi pasageri din autoutilitară – au declarat că vehiculul fusese condus inițial de o altă persoană, care, din cauza oboselii, a cedat volanul inculpatului, fără să știe că acesta nu are permis.
Instanța a decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de doi ani, perioadă în care bărbatul va trebui să respecte mai multe obligații legale. Orice abatere ar putea duce la revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.
Pe lângă condamnare, inculpatul a fost obligat să achite 1.000 de lei cheltuieli judiciare – 200 lei pentru urmărirea penală și 800 lei pentru faza de judecată. Sentința nu este definitivă.
Vizualizări: 756
Distribuie Trimite pe WhatsApp