Producție slabă de cireșe în Gorj. Festivalul de la Rugi, condiționat de vaccinarea anti-Covid

”Festivalul cireșelor” de la Rugi este încă sub semnul întrebării, în ciuda măsurilor de relaxare din pandemie. Dacă anul trecut, deși producția a fost una peste așteptări, nu s-a dat undă verde la evenimente, acum nu sunt cireșe.

Desfășurarea Festivalului cireșelor este condiționată și de procentul de vaccinare al localnicilor din comuna Turcinești.

”Anul trecut nu s-a făcut festivalul, pentru că nu a fost voie, iar acum este sub semnul întrebării. Este foarte important, în organizarea acestui eveniment, gradul crescut de vaccinare al localnicilor. De asta depinde cel mai mult acest festival. Noi am demarat o campanie din poartă în poartă pentru a convinge cetățenii să se vaccineze. Ideal ar fi să avem un procent de vaccinare de 70% ca să organizăm festivalul sau măcar 50%. În acest moment suntem undeva la 40%”, a declarat Ion Dijmărescu, viceprimarul comunei Turcinești.

În anii trecuți, festivalul era organizat în preajma sărbătorii de Rusalii, atunci când producția de cireșe era în toi, numai că anul acesta vremea capricioasă a distrus cultura în proporție de 50%. ”Sunt și foarte puține cireșe în comparație cu anul trecut. Vorbim de o producție la jumătate, asta pentru că și vremea a fost foarte capricioasă. Oamenii ar vrea să organizăm festivalul, dar nu prea avem nici cu ce. Cireșele de mai ar fi trebuit să fie coapte acum, dar producția e zero. Sunt ceva speranțe cu cele din iunie. În mod sigur și prețul va fi crescut, dacă cererea va fi mare și sigur se va întâmpla asta”, a mai spus Ion Dijmărescu.

Satul Rugi din comuna Turcinești este cunoscut în Gorj și nu numai pentru producția de cireșe. În urmă cu ani buni, vorbeam aici de patria cireșelor.

Vizualizări: 1,821

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: