"Felicitări electorale" pe buletinele de vot

Unii dintre alegătorii din Gorj care duminică au venit la vot au lăsat "mesaje" pentru politicieni pe buletinele de vot primite la intrarea în cabină, acestea fiind descoperite de membrii Biroului Electoral Judeţean care toată noaptea de duminică spre luni au centralizat la voturi. Conform acestora,  "felicitările electorale" au fost extrem de diferite, ele vizându-i pe candidaţi, indiferent dacă erau sau nu de la putere.

"Preşedinţii din secţiile de votare ni le-au arătat pentru că nu ştiau dacă să anuleze sau nu acele buletine. Pe unele scria "hoţilor", "marinar" sau numele primarului din localitatea respectivă, preferat de alegătorul în cauză. Ne-am amuzat atunci când le-am văzut, mai ales că se acumulase destulă oboseală pe parcursul procesului de centralizare a voturilor", a precizat Grigore Vlădulescu, reprezentant al PSD Gorj în Biroul Electoral Judeţean. Buletinele de vot au fost anulate doar dacă ştampila "votat" nu a fost pusă corect în pătratul în care era trecut numele unui candidat.  

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: