Festivalul Domnica Trop, la cea de-a treia ediţie

Ediţia a treia a Festivalului de Muzică Populară „Domnica Trop” va avea loc duminică la Rovinari. Aproximativ 30 de copii din Oltenia îşi vor etala talentul în muzica populară. La festival va fi prezentă şi renumita interpretă al cărei nume a fost atribuit competiţiei. Preşedinta juriului va fi interpreta Nina Predescu.

Festivalul de Muzică Populară „Domnica Trop”, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, se va desfăşura la Rovinari în data de 12 octombrie, începând cu ora 12.00. „La acest festival participă foarte mulţi copii din oraşul Rovinari, de la Şcoala Populară de Artă secţia Rovinari, de la Clubul Elevilor, precum şi din toată Oltenia: Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea. Domnica Trop s-a gândit să vină în Rovinari alături de Nina Predescu, să-i înveţe pe cei mici cântecele, dansurile şi portul tradiţional. Sunt convins că cei mai talentaţi copii vor câştiga, avem pentru ei diplome şi premii în bani”, a declarat Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari.

Organizatorii se aşteaptă la o prezenţă de aproximativ 30 de concurenţi. „Ca de obicei, la Rovinari am găsit înţelegerea necesară pentru a putea să ne sprijine material, după cum pot şi dânşii. Şi ediţia a doua a acestui festival am organizat-o tot la Rovinari. Au participat foarte mulţi copii talentaţi, iar festivalul a fost o reuşită deplină. Sperăm ca şi ediţia din acest an să se ridice cel puţin la înălţimea celei de anul trecut. Ne aşteptăm la prezenţă de aproximativ 30 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani”, a precizat Dorin Brozbă.

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: