Fetele de zece ale CSM Târgu Jiu, pe locul I

Handbalistele de la CSM Târgu Jiu au reuşit să obţină zece victorii consecutive în meciurile disputate în acest sezon din Divizia A. Cu încă trei victorii la ultimul turneu de la Târgu Jiu, fetele de zece ale lui Liviu Andrieş nu mai au emoţii pentru locul din lupta pentru promovare.

CSM Târgu Jiu a încheiat în forţă turneul 3 din Seria B a Diviziei A, cu o victorie clară în faţa ultimei clasate, CNE Sf. Gheorghe. Echipa pregătită de Liviu Andrieş şi Andrei Enache s-a impus fără probleme în faţa echipei din Sf. Gheorghe, scor 44-27, la pauză 25-16. Cu zece victorii consecutive, CSM Târgu Jiu rămâne şi după turneul 3, liderul Seriei B, cu punctaj maxim, 30 de puncte.

Cu rezultatele de la acest turneu CSM Târgu Jiu şi-a îndeplinit obiectivul stabilit, are victorii pe linie şi nu mai are emoţii în acest sezon. După ce a trecut de CSU Reşiţa, scor 32-23, şi de Gloria Bistriţa, scor 30-27, în primele două zile ale turneului, formaţia gorjeană a obţinut victoria şi în ultima partidă a turneului de la Târgu Jiu. Cu Liviu Andrieş în tribună, suspendat pentru ultimul meci, handbalistele de la Târgu Jiu, coordonate de pe bancă de antrenorul secund Andrei Enache, au controlat meciul de la un capăt la celălalt al partidei şi s-au impus lejer.

Vizualizări: 198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: