Fetiţa din Turburea care face senzaţie la nunţi

Andra are doar 7 ani și este sufletul petrecerilor. Fetiţa din Turburea este invitată alături de familia ei la nunţi și botezuri, Andra fiind fiica unor cunoscuţi artiști din zonă. Familia Sgaibă a fost invitată luni la Pro TV, unde realizatorul Cătălin Măruţă a spus că și soţia lui, Andra, și-a început cariera cântând la petreceri cu părinţii ei.

Andra Maria Sgaiba are doar 7 ani și face senzaţie la nunţi, atunci când părinţii ei, artiști, o iau cu ei. Micuţa a început prin a-și imita părinţii, când avea trei ani, iar acum reușește să ţină o horă până la capăt.

Andra a fost invitată luni, alături de părinţii săi, cântăreţi de muzică populară, în emisiunea lui Măruţă de la Pro TV. „Şi Andra a mea, că şi eu am o Andra, a început aşa, cânta cu părinţii pe la nunţi”, i-a spus Măruţă micuţei artiste.

Tatăl micuţei Andra a povestit cum a început totul. „Ea a început, ea a fost cea care ne-a atras atenţia, pur şi simplu repetam cu soţia aşa cum trebuie să facem înainte să mergem la evenimente şi ne-am trezit cu fetiţa că a început să fredoneze, de pe la 3 ani, ţinea măsura, tonul şi am zis să începem să lucrăm puţin cu ea, că este talentată. Am luat-o cu noi la câteva evenimente şi a prins, pentru că e micuţă e talentată, oamenii se bucură”, a povestit tatăl Andrei.

Andra are o soră mai mică, Lusiana, de trei anișori, care are și ea aptitudini de artistă. În comuna Turburea, judeţul Gorj, dar și în zonele limitrofe, toată lumea a auzit de mica artistă.

Fetiţa de șapte ani va avea de lucru și în noaptea de Revelion, aceasta fiind pe afișul unui restaurant din Craiova, alături de formaţia Flores Band a părinţilor săi.

Vizualizări: 18,747

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: