Firmele care nu şi-au depus bilanţul pot fi dizolvate

Firmele gorjene care amână în mod repetat depunerea unei copii a bilanţului pe 2009 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj (ORCGJ) riscă dizolvarea până la sfârşitul anului. Chiar dacă termenul-limită pentru efectuarea acestor obligaţii a fost 31 mai, reprezentanţii ORCGJ afirmă că firmele pot depune în continuare situaţiile financiare. Gorjenii s-au dovedit a fi destul de conştiincioşi în această privinţă, pentru că dintre cele 8622 societăţi, 7724 şi-au depus declaraţiile financiare în timp util. Cei care sunt depistaţi că nu-şi au achitat obligaţiile la termen pot primi amenzi în cazul unei inspecţii fiscale din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj. Sancţiunile care se pot aplica în acest caz sunt cuprinse între 4.000 şi 5.000 lei. Pe de altă parte, Registrul Comerţului poate solicita  de asemenea dizolvarea societăţii, după şase luni de la expirarea termenului maxim de depunere a acestora.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: