Oana Banciulea a adus belly dance-ul la Târgu Jiu

De aproape un an de zile, Oana Banciulea dă lecţii de dans mai multor fete care vor să facă din asta o carieră. Stilul adoptat de Oana este unic la Târgu Jiu şi se pare că nici adepţii nu sunt puţini. Cum belly dance-ul este un stil nou apărut în oraşul nostru, foarte multe tinere, unele cu vârste chiar foarte fragede, au dorit să descopere tainele unduirii din şolduri.

Atâţia ani de dans şi mişcare i-au dat Oanei o înfăţişare care nu este nici pe departe asemănătoare cu cea a unei tinere mămici. Mamă a unui băieţel de patru anişori, Oana recomandă tuturor tinerelor să facă multă mişcare pentru a avea un corp de invidiat după naştere. „Secretul este multă energie şi dans. Am 25 de ani, un băieţel de patru ani şi practic în continuare dansul fără nici un fel de probleme”, a declarat Oana Banciulea. De altfel, Oana urmează în prezent şi o facultate de psihologie, pregătindu-se şi pentru a-şi lua gradul ca instructor de fitness, iar din toamnă se va înscrie la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.   

Visează să-şi deschidă o şcoală de dans

După mai bine de 10 ani de dans modern şi patru ani de balet, Oana Banciulea este convinsă că nu poate face altceva în afară de dans. Acum un an de zile şi-a luat inima în dinţi şi a început să-şi promoveze stilul care o caracterizează cel mai mult. „Este un stil afro-brazilian, merengue şi samba, de regulă mai mult samba. Toată lume cred că a auzit de lambada. Cam acesta este stilul pe care am început să-l promovez şi fetelor de la Târgu Jiu. Am început în urmă cu aproape un an. Am avut vreo 32 de fete însă mi-am făcut o selecţie din mai multe clase, cele care am considerat eu că se mişcă mai bine pe acest stil”, a declarat Oana Banciulea.  Tânăra a înfiinţat de altfel şi o trupă de dans care abordează acest stil, trupa „Rebel Girls”. Deşi visul cel mai mare al Oanei este acela de a-şi deschide o şcoală de dans, din lipsă de fonduri încă nu a putut să demareze acest proiect. Stilul pe care îl promovează este exact pe gustul tinerei, mişcările o caracterizează cel mai bine, sunt mişcări energice, pline de viaţă. „Sunt exact cum sunt eu, pline de viaţă, energice, de aceea am şi abordat acest stil. În timpul celor 10 ani de dans modern am abordat foarte puţin acest gen deşi pe vremea aceea chiar era lambada în vogă. Mi-a plăcut foarte mult mişcarea din şolduri”, a mărturisit Oana Banciulea. Trupa pe care Oana încearcă să o lanseze este formată din patru fete, eleve la Şcoala Generală Nr.11, pasionate de belly dance cu care a participat la diferite spectacole în şcoală sau pe la diverse emisiuni. Oana nu face parte din trupă ci se ocupă doar de partea coregrafică. „Pe viitor vreau să-mi mai iau câteva fete pentru o altă trupă cu fete mai mari. Ele sunt cam mici pentru genul de mişcări pe care eu vreau să le abordez. Mişcările sunt mult mai lascive şi nu pot fi făcute de ele”, a declarat Oana Banciulea.

Vizualizări: 314

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: