Firmele nu se mai bat pentru banii primăriilor

Primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, se află într-o situaţie destul de delicată după ce, în primăvară, Guvernul i-a aprobat prin Ministerul Dezvoltării finanţarea pentru mai multe proiecte pe care dorea să le facă în localitate. Acum, edilul constată că nu poate să înceapă niciodată construirea a trei toalete moderne pentru copiii de la tot atâtea şcoli primare pentru că nicio firmă nu se arată interesată de contractele sale.

De şase ori au fost scoase la licitaţie contractele pentru toalete şi de fiecare dată firmele doar s-au interesat de valoarea proiectelor şi nimic mai mult. Patronii i-au transmis primarului că fiecare contract este subfinanţat, fiind alocate prea puţine fonduri încât lucrările să poată fi executate în bune condiţii. Ca urmare, dacă s-ar încumeta să participe la licitaţie şi să şi câştige contractul, o firmă ar trebui apoi să convingă muncitorii să lucreze pe salarii extrem de mici. Ori firmele şi aşa au deficit de personal şi îşi găsesc cu greu meseriaşii, Cotojman fiind convins că trebuie să mai pună bani de la bugetul local pentru a termina vreodată proiectele respective.

 „Proiectantul nostru a calculat ca valoare de realizare a investiţiei o sumă medie de 130.000 de lei, să zicem, iar la Ministerul Dezvoltării, când ne-am dus pentru aprobare, proiectantul lor a scăzut valoarea la 70-80.000 de lei. Culmea este că a tăiat nu din partea care nu se vede a lucrării, de la consultanţă, să zicem, ci de acolo unde chiar îţi trebuie banii ca să duci la bun sfârşit proiectul”, spune primarul Cotojman, care se întreba de ce nu vin firmele la licitaţie. „Eu când am văzut că pun de atâtea ori contractele pe achiziţii electronice şi nu se prezintă nimeni, deşi firmele se interesau de lucrări iniţial, am început eu să îi sun pe patroni ca să îi întreb ce se întâmplă. Mi-au spus foarte clar că manopera, ca să dau un exemplu, este aşa de prost plătită că sunt alocaţi 70 de lei pe zi, bani din care patronul trebui să achite dările către stat şi să îşi oprească şi partea lui de câştig. Se duce jumătate din acea valoare şi în aceste condiţii e clar că nu vine niciun meseriaş să lucreze pe 30-40 de lei pe zi. Știm cu toţii că dacă luăm pe cineva acasă pentru astfel de lucrări, costurile sunt mult mai mari, triple chiar. Aşa a gândit însă Ministerul, să ne taie din valoarea proiectului şi să aprobe cât mai multe pentru finanţare”, a mai declarat Cotojman.

Şi nu e singura situaţie din judeţ. „Ne-au tăiat creanga de sub picioare pentru că mai e un coleg în judeţ care avea finanţarea pentru drum cu şanţuri dalate pe margine. I-au ajuns banii doar de drum, nu şi de şanţuri, şi e clar că la iarnă, după ninsori şi ploi, apa va curge pe asfalt şi îl va umple apoi de gropi în lipsa unor şanţuri care să preia precipitaţiile”, spune primarul din Roşia de Amaradia.

Vizualizări: 1,412

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: