FNM a denunţat protocolul cu UNPR

Federaţia Naţională a Muncii a dat un comunicat de presă prin care anunţă că denunţă protocolul cu UNPR Gorj, ca urmare a plecării din partid a lui Morega şi Răuţ. "Având în vedere demisiile din conducerea organizaţiei UNPR Gorj a domnilor profesor universitar doctor Dan Ilie Morega, preşedintele organizaţiei şi a domnului inginer Ion Răuţ secretar al organizaţiei, am luat decizia de a denunţa unilateral protocolul încheiat cu UNPR Gorj. Considerăm că plecarea celor doi din conducerea organizaţiei nu ne mai conferă garanţia că angajamentele luate de UNPR Gorj vor mai fi duse la îndeplinire", se arată în comunicatul semnat de preşedintele Constantin Creţan şi secretarul general Ion Cornescu.

FNM este sindicatul care organizează seară de seară proteste antiguvernamentale la Târgu Jiu, deşi a avut până astăzi un protocol de colaborare cu un partid aflat la guvernare.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: