Fonduri pentru gorjenii afectaţi de furia naturii

Gorjenii care au fost afectaţi de fenomenele meterologice de la începutul acestei săptămâni vor primi ajutoare financiare din fondul de intervenţie al statului. O comisie alcătuită din reprezentanţi instituţiei Prefectului, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Inspectoratul Teritorial pentru Construcţii Gorj va evalua pagubele înregistrate în localităţile: Roşia de Amaradia, Alimpeşti, Prigoria şi Polovragi. La prima estimare reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală consideră că peste 1000 ha culturi de grâu, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, pomi fructiferi şi viţă de vie au fost distruse definitiv, iar alte 300 de ha distruse parţial. De asemenea, foarte multe gospodării au fost afectate de furtună având acoperişurile smulse şi gardurile rupte. În paralel cu evaluările comisiei judeţene, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Gorj va efectua anchete sociale în vederea identificării persoanelor cu venituri mici. La începutul săptămânii viitoare se va înainta Ministerului Administraţiei şi Internelor un proiect prin care se vor solicita ajutoare financiare din fondul de intervenţie al statului.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: