Forează la 2.900 de metri, la Bustuchin

OMV Petrom SA intenționează să dea în exploatare o nouă sondă în comuna gorjeană Bustuchin.

Terenul care va fi utilizat pentru amenajarea viitoarei platforme necesare forajului sondei 1177 se găsește pe perimetrul satului Bustuchin, în extravilan, suprafața ocupată temporar în vederea executării forajului și a punerii în producție a sondei fiind de 12.711 m2.

OMV Petrom a depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj raportul privind impactul asupra mediului pentru acest proiect, care face parte din documentația procedurii de obținere a acordului de mediu.

”Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc la  sediul Primăriei Bustuchin în data de 30.03.2023, începând cu orele 13.00”, a anunțat APM Gorj.

Până atunci, publicul interesat poate transmite comentarii, opinii sau observaţii legat de acest proiect. 

Noua sondă se va fora pe platforma existentă pe care se află deja sonde aflate în exploatare. Durata estimată de realizare a sondei este de circa 185 zile.

Sonda de exploatare 1177 va fi forată în scopul punerii în evidență a rezervelor de gaze de pe structură, în limita adâncimii de 2900m. 

Vizualizări: 3,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: