Frica de zbor versus frica de statul român

Mi-e o frică atât de mare de avion încât nu pot încă să accept că e o chestie irațională. Știu, desigur, că e cel mai sigur mijloc de transport. Știu, desigur, că sunt de o sută de ori mai în siguranță în cel mai de rahat avion de la TAROM decât în coaja mea de VW Polo, unde mă simt altfel extrem de relaxat și, pe alocuri, chiar fericit. De fapt, ca să respectăm statistica, avionul este nu doar de 100, ci de 200 de ori mai sigur decât mașina. Știu toate astea pentru că sunt un om cu frică de zbor foarte conștiincios. Îmi petrec toate nopțile nedormite de dinaintea unui zbor studiind ore întregi atât detalii legate de cum naiba se face de stau giganții ăia în aer atât de bine, dar și despre aparatele de zbor în sine în care urmează să zbor.

Recent, am zburat cu TAROM însă și am descoperit că există ceva mai rău decât frica de zbor. Aceea este frica de zborul cu statul român. Dacă vezi ce rahat de companie este TAROM-ul în general, câte probleme financiare are și câți bani se spală prin instituție, să zbori cu TAROM-ul va deveni brusc destul de periculos, poate chiar la fel de periculos cât să mergi cu Polo-ul pe Valea Jiului. Ca om căruia îi e frică de zbor și citește enorm despre asta, am învățat să am încredere în avioane. Dar ca om care știe cât se fură în statul român și ce iresponsabilitate domnește în toate instituțiile acestuia, am învățat că e o mare greșeală să-ți lași viața pe mâna unui asemenea stat.

Am ajuns cu bine de la Craiova la Cluj, după cum probabil vă imaginați deja, citind aceste rânduri. ATR-ul 42-500 în vârstă de 20 de ani, cu niște elice altfel sprintene și niște scaune murdare și firave de ziceai că-s cele din maxi-taxi-ul dintre Târgu Jiu și Motru, s-a comportat binișor în zbor, iar turbulențele au fost minore. Dar frica mea a fost majoră. Pentru că frica de zbor s-a întrepătruns, așa cum vă spuneam, cu frica de statul român. Prima, recunosc, e irațională și trebuie tratată. A doua, recunoașteți, e perfect rațională și cu atât mai mult trebuie tratată.

Doar că, vai, frica de stat nu se tratează la psiholog. Frica de stat se poate trata doar la vot. Iar la vot tratamentul dă greș. Precum un virus atât de puternic încât medicamentele nu pot ține pasul cu mutațiile lui și amenință să șteargă orice urmă de existență umană de pe fața pământului, democrația făcută de analfabeți în România este o boală care, la acest moment, pare imposibil de înfrânt. 

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: