Ghiţă nu-l toarnă pe Ponta la DNA!

Parlamentarii sunt chemaţi să stabilească dacă încuviințează sau nu reținerea şi arestarea preventivă a deputatului Sebastian Ghiță, în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor trecând marţi doar cererea DNA de reținere pentru 24 de ore a parlamentarului.

La audierile din comisia respectivă parlamentarul prahovean și-a apărat cauza, pledând nevinovat, dar precizând și că, de fapt, procurorii anticorupție așteaptă de la el câteva denunțuri care să îl vizeze pe fostul premier Victor Ponta, asta în condițiile în care procurorii DNA de la Ploiești îl au ca inculpat deja pe cumnatul lui Ponta, Iulian Herțanu, într-un alt dosar, ce vizează afaceri derulate de firma acestuia cu fonduri europene la Comarnic.
În discuțiile de ieri, Ghiță chiar a menționat că toate necazurile pe care le are cu legea au început după ce bunul său prieten Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale. Vremea distracțiilor în cluburile din Dubai e apusă, iar acum deputatul care a fost și membru în comisia de control a SRI caută explicații pentru ceea ce i se întâmplă, fără să vorbească și despre contractele uriașe pe care firmele sale le-au derulat cu instituții de stat în ultimii ani. „Am ajuns în această situaţie după pierderea alegerilor prezidenţiale de către partidul în care m-am înscris. Până atunci, într-adevăr am muncit, am dezvoltat companii, am avut relaţii cu oameni din străinătate şi am fost un om respectat. De un an de zile, pe căi directe sau indirecte, se doreşte ca eu să dau, să ofer, să fac denunţuri contra lui Victor Ponta", spune Ghiță.

Denunţătorul, interlop sau om de afaceri?
Deputatului i se pare incredibil că procurorii îl cred pe denunțătorul său, Răzvan Alexe, pe care îl prezintă ca fiind un interlop, nu un om de afaceri, procurorul care l-a anchetat în trecut pe acesta fiind acum în spatele gratiilor. În cătușe e inclusiv fostul șef al IPJ Prahova, dar și fostul șef al DGA Prahova, toți fiind acuzați că i-ar fi oferit informații lui Ghiță din diverse dosare în schimbul promisiunii menținerii sau promovării lor în funcție, unii dintre ei având inclusiv discuții cu Victor Ponta pe această temă, cam cum s-a întâmplat și cu Adrian Duicu de la Mehedinți, care îi promisese fostului șef al IPJ Mehedinți o promovare în capitală după o discuție la Guvern cu fostul premier și cu actualul ministru de interne, Petre Tobă.
„Nu am fost niciodată apropiat de Răzvan Alexe. Niciodată nu am avut relaţii cu acel personaj. Îmi pare rău că instituţii ale statului par să conteze pe cuvântul dânsului. Construcţia logică a procurorilor bazată pe denunţuri, asezonată cu denunţul unui personaj cu şase arestări, acuzat de trafic de influenţă, proxenetism, contrabandă cu ţigării şi cu multe alte probleme, împuşcat, în relaţie cu toate clanurile de interlopi, a ajuns un tip crezut. Un om pe care un procuror l-a trimis în instanţă şi care se întoarce şi-şi denunţă procurorul şi procurorul ajunge în închisoare şi mafiotul se plimbă şi pune poze pe Facebook din New York", a declarat ieri Ghiţă. Procurorii știu însă că apropiații deputatului erau avertizați de acesta cu privire la faptul că aveau telefoanele interceptate în anumite anchete ce îi vizau, Ghiță având în vara lui 2013 chiar și o întâlnire cu Alexe pe care îl prezintă acum ca pe un interlop, lucru care nu îl deranja la acel moment, conform unui martor.
„Ghiţă Sebastian s-a întâlnit cu Alexe Răzvan la restaurantul Vienna Cafe din Ploieşti, ocazie cu care i-a relatat date relevante din dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care le cunoştea de la procurorul general Tudose Liviu", arată procurorii. Procurorul Liviu Tudose, arestat acum în dosar este cel care, spune Ghiță, l-ar fi invitat pe Ponta la un concert de pian la Ploiești și nicidecum cei doi nu ar fi vorbit despre eventuale funcții ce puteau fi ocupate în capitală. „Există şi această menţiune, numai că, procurorul ajuns arestat şi fără posibilitatea să se apere, nu a reuşit să menţioneze faptul că dânsul a mers la Victor Ponta pentru a-i duce o invitaţie la un concert al Filarmonicii din Ploieşti, unde erau copii, copii mulţi şi unde fiica procurorului concerta şi invitaţia era la şase luni, şi întâlnirea, la care eu n-am fost, invitaţia era la şase luni de zile după ce acel presupus dosar din care se scoteau informaţii se trimisese în instanţă", a explicat Ghiţă.

Vizualizări: 301

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: