Gorj: Redeschiderea unei cariere de metale rare, îngreunată de birocrație 

Autoritățile locale din comuna Glogova așteaptă cu nerăbdare să fie redeschisă cariera de metale rare din zonă.  Pe vremuri aici a funcționat o carieră de extracție a titanului și zirconiu, dar a fost închisă în anul 2000.


O firmă din Timișoara încearcă de mai bine de un an să obțină toate avizele necesare că să poată exploata la Glogova nisipurile și pietriș din Valea Brății pentru a recupera titan, zirconiu și aur aluvionar.


"Sunt studii făcute care arată că în zona respectivă există încă zăcăminte de metale rare. Aici a fost carieră și pe timpului lui Ceaușescu dar a fost închisă, iar acum o firmă din comuna încarcă să o redeschidă. Din păcate de peste un an și jumătate lucrează la avize și autorizații. Acum încercă să obțină avizele de mediu și eu sincer sper să se materializeze ceva măcar la începutul anului viitor.  Lucrurile merg foarte greu din cauza birocrației, procedurile de obținere a avizelor și autorizațiilor sunt extrem de grele. Firma depinde doar de instituții statului care trebuie să dea niște avize.  Noi o să le concesionăm i suprafață de teren unde vor face organizarea de șantier", a declarat primarul din comuna Glogova, Gheorghe Alpredi.


În primă fază, firmă din Timișoara care va exploata la Glogova, zirconiu, titan și aur aluvionar va crea aproximativ 30 de locuri de muncă anunță autoritățile locale.

Vizualizări: 1,592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: