GORJ: Şapte arestări în 24 de ore

Şapte persoane au fost reţinute de poliţiştii gorjeni în ultimele 24 de ore, fiind suspectate de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie sau furt calificat. Suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj şi urmează ca astăzi, 19 martie a.c., să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă unităţilor de parchet competente.

Suspecţii tâlhăriei comise asupra unui bătrân din comuna Albeni au fost identificaţi şi reţinuţi.Fapta s-a petrecut în noaptea de 18 martie, iar poliţia a stabilit că bătrânul de 82 de ani a fost jefuit de un tânăr de 23 de ani, un altul de 15 şi o fată de 16 ani. Cei trei i-au luat victimei suma de 700 de lei, care a fost ulterior recuperată de poliţişti.  

Doi tineri suspectaţi de comiterea unei tâlhării pe raza comunei Teleşti au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţişti, la scurt timp de la sesizarea faptei.Bărbatul din Teleşti a reclamat poliţiei că,după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar din satul Buduhala, a plecat spre domiciliu, iar în apropierea locuinţei, a fost acostat de doi necunoscuţi care, prin violenţă, l-au deposedat de suma de 300 euro şi 300 lei. Poliţiştii i-au identificat drept autori ai tâlhăriei pe doi tineri de 18 şi respectiv 20 de ani. Poliţiştii au recuperat preşedinciul şi au dispus reţinerea celor doi suspecţi pe timp de 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.

• Poliţiştii din municipiul Tg. Jiu au reţinut un tânăr pentru mai multe furturi din magazin.Tot pe 18 martie, poliţiştii au fost sesizaţi că la un magazin situat pe str. Calea Bucureşti a fost declanşată alarma. La faţa locului au ajuns imediat poliţiştii de siguranţă publică din zonă care au constatat că magazinul avea uşa de acces forţată. Urmare a verificărilor efectuate, poliţiştii au observat în apropierea magazinului un tânăr. În momentul în care s-au apropiat de el, tânărul a intenţionat să fugă, însă a fost imobilizat de poliţişti. La controlul corporal efectuat asupra suspectului, L.G.C., de 24 ani, din municipiul Tg-Jiu, poliţiştii au găsit sub îmbrăcăminte, mai multe pachete de ţigări, pe care acesta le sustrăsese din incinta magazinului. Poliţiştii l-au condus pe suspect la sediul Poliţiei Municipiului Tg. Jiu iar în urma probatoriului administrat au stabilit că acesta este autorul furturilor comise în noaptea de 22/23.12.2009, respectiv 19/20.02.2010, din acelaşi magazin situat pe str. Calea Bucureşti, când, după ce a forţat sistemul de închidere al uşii de acces, a sustras mai multe pachete de ţigări şi sume bani. Suspectul a fost introdus pe bază de ordonanţă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj, urmând ca astăzi, 19.03.2010., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

• Doi tineri suspectaţi de comiterea unui furt de locuinţă, comis la începutul lunii martie a.c., au fost reţinuţi de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale. La data de 08.03.2010, Poliţia Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că persoane necunoscute, profitând de faptul că proprietarul este plecat din ţară, au pătruns într-un imobil aflat în construcţie, situat în Tg-Jiu, str. Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, iar de aici au sustras mai multe bunuri, respectiv: o centrală termică, 11 calorifere, un boiler, un televizor alb–negru şi trei lustre, prejudiciul cauzat fiind estimat la suma de 5.000 lei. Continuând investigaţiile pentru soluţionarea acestui caz, poliţiştii târgujieni au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt doi tineri din municipiul Tg. Jiu, C.V., de 21 ani şi C.C., de 20 ani.

Poliţiştii au recuperat prejudiciul în totalitate şi i-au reţinut pe cei doi suspecţi care vor fi prezentaţi în cursul acestei zile, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii gorjeni continuă cercetările în aceste cazuri pentru a documenta întreaga activitate infracţională a suspecţilor, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: