Gorjenii se răcoresc pe unde apucă. Unele locuri sunt periculoase

Vremea caniculară îi face pe gorjeni să caute modalități de a se răcori. Unii dintre ei aleg piscinele recent deschise, alții apele în care scăldatul este periculos. Râul Jiu este preferat de mulți gorjeni, drept dovadă imediat ce a apărut caldura, au apărut și oamenii pe malurile apei.


Una dintre locațiile preferate de gorjeni este în apropiere de podul de la Turcinești. Acolo pot fi deja văzuți, în fiecare zi, oameni care vin la scăldat în Jiu. Practica aceasta este una periculoasă, iar reprezentanții instituțiilor abilitate atrag atenția în fiecare vară, că o zi de distracție se poate încheia tragic. 

De altfel, aproape în fiecare sezon, apele râului Jiu au curmat vieți omenești. 

Scăldatul în locuri neamenajate poate fi periculos din cauza curenților care se pot forma în apă, dar si din cauza bacteriilor ce pot fi contactate din apele netratate.  

În plus, de-a lungul apelor se mai fac excavări iar gropile ce rămân după aceste activități sunt adevărate capcane pentru cei care se aventurează în zonă.

Vizualizări: 1,601

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: