Nu-mi plac oamenii care fac greva foamei ca să convingă pe cineva să le dea mai mulţi bani pentru mâncare. Le pot înţelege disperarea şi îi pot compătimi, dar a intra în greva foamei pentru că eşti prost plătit mi se pare un gest nedemn şi aproape perfid. În plus, să refuzi să mănânci tocmai pentru că ţi-e foame este o formă de protest ciudată şi paradoxală. Păi, refuzi tocmai mâncarea aia pentru care te lupţi? E nenatural. Ca şi când eu aş protesta împotriva uciderii balenelor albastre ucigând balene albastre.

Nu-mi plac oamenii care îşi provoacă suferinţe care vizează, la urma urmei, binele personal. Nici oamenii care speră că rănindu-se vor impresiona nişte oameni să le arunce un pumn de monede. Când te sacrifici ca să-ţi fie ţie bine, atunci nu se prea mai cheamă sacrificiu, nu-i aşa? E doar un gest (dur şi extrem, e adevărat) pe care-l faci tocmai ca să-ţi fie bine ulterior. Ca şi când ai face foamea o săptămână pentru ca duminica să-ţi permiţi o sută de grame de caviar asortate la un pahar de şampanie scumpă.

Nu-mi plac oamenii care fac greva foamei pentru bani, nu pentru principii. Banii nu sunt principii. Banii sunt cea mai stricată substanţă a cinismului şi a egoismului. Proaspătul câştigător al premiului Saharov, disidentul cubanez Guillermo Farinas, a făcut de 23 de ori greva foamei şi a stat 11 ani în închisoare pentru că nu s-a abătut de la principiile sale. Iar principiile lui Farinas vizau prizonieri închişi pe nedrept (mulţi dintre ei jurnalişti) de către regimul comunist din Cuba. Mai presus de orice, Farinas crede în libertatea de exprimare. Fapt care i-a îngrădit propria libertate, după cum spuneam, timp de vreo 11 ani. Caracterizat de guvernul din propria ţară drept ”un criminal”, Guillermo Farinas a fost aproape de moarte în mai multe rânduri, fiind salvat mereu de medici în ultima clipă. Aşadar, consider că să faci greva foamei pentru mâncare e o idee românească ce întinează nobilele idealuri ale grevei foamei.

www.mantzy.wordpress.com