Guvernul a cedat după protestul din Sănătate. Legea salarizării, schimbată!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat marți la Guvern că în urma discuțiilor cu managerii de spitale și cu liderii de sindicat s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării și Regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverșilor ordonatori principali de credite. Ministrul a dat ca exemplu două spitale care au declarat că au avut scăderi salariale față de decembrie 2016. Este vorba despre Spitalul Județean Arad, la care din 1959 de angajați 1820 de salariați au avut scăderi, și Spitalul din Focșani, unde din 1366 de salariați 1307 au avut scăderi. "În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienţii de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă generală. De la nivelul guvernamental şi de la nivelul MS se va verifica şi urmări modul de aplicare a Legii salarizării şi Regulamentul de sporuri. De asemenea, în urma discuţiilor de astăzi cu sindicatele am convenit ca proiectul noii legi a sănătăţii să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienţi medicamente, materiale sanitare şi tot ce au nevoie", a spus Pintea.

Acordul dintre cele două părţi prevede şi excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în Art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă, reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017, echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical. (A.A.)

Vizualizări: 20,843

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: