Baroul Gorj celebrează 150 de ani cu o conferință istorică la care participă decani și judecători din toată țara

Baroul Gorj marchează un moment istoric: 150 de ani de atestare profesională, prin organizarea celei mai mari conferințe juridice din istoria județului.

Evenimentul are loc sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 9:00, și va reuni unii dintre cei mai importanți actori ai sistemului juridic din România.

Conferința aniversară este organizată sub egida Baroului Gorj, în colaborare cu Uniunea Națională a Barourilor din România, și va reuni: 20 de decani de barouri din întreaga țară, judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, profesori universitari din București, magistrați și avocați din județul Gorj.

Groza Constantin, decanul Baroului Gorj, a declarat:

 "Este un moment cu o încărcătură simbolică profundă. Privim cu respect spre trecutul avocaturii gorjene, dar și cu responsabilitate spre viitor. Conferința este o ocazie de perfecționare profesională pentru noi toți – avocați, magistrați, profesori, studenți. Suntem onorați de prezența unor invitați de elită și ne dorim ca acest eveniment să devină un reper juridic pentru anii care vin."

Evenimentul are loc într-un cadru festiv, dar și academic, fiind dedicat atât aniversării baroului, cât și consolidării profesionale a comunității juridice locale. 

 În debutul acțiunilor aniversare, în cursul zilei de vineri au fost dezvelite două plăcuțe comemorative: una la sediul Tribunalului Gorj și Judecătoriei Târgu Jiu, și alta la sediul Baroului Gorj  în semn de recunoaștere a celor 150 de ani de continuitate juridică în slujba cetățeanului și a dreptății.

Vizualizări: 260

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: