Handbalistă luată cu ambulanța de la Sala Sporturilor

Echipa de handbal feminin a CSM Târgu Jiu a pierdut pentru o perioadă lungă una dintre jucătoarele de bază din lot. Daniela Necula s-a accidentat grav la antrenamentul de marți și a fost preluată de o ambulanță, fiind apoi supusă unei intervenții chirurgicale de urgență.

Sportiva din Galați care joacă pentru CSM Târgu Jiu s-a accidentat destul de grav la antrenamentul de marți seară. Daniela Necula a suferit o ruptură de ligamente și are șanse reduse să mai poată juca în actualul sezon. „Din păcate, în cazul Danei Necula este vorba de o problemă mai gravă, ea a suferit o accidentare și va fi, probabil, indisponibilă pentru o perioadă ceva mai lungă de timp. Știm că trece printr-un moment foarte greu, iar gândul nostru, al întregii echipe de la CSM Târgu Jiu se îndreaptă către Dana Necula. Suntem alături de ea, îi dorim tot binele și îi transmitem multă sănătate și recuperare cât mai rapidă”, a precizat antrenorul Liviu Andrieș pentru site-ul oficial al clubului. Necula are 21 de ani și a fost transferată la CSM în vara acestui an, de la CS Măgura Cisnădie.

Pentru meciul amical pe care îl are programat vineri, la Mioveni, Andrieș mai are și alte probleme de lot. Antrenorul principal al CSM Târgu Jiu a precizat că este nevoie de astfel de meciuri amicale pentru ca jucătoarele să reintre în ritmul de joc dar că nu va putea folosi întregul lot: „Este o partidă de pregătire, care are rolul de a regla anumite lucruri în angrenajul echipei. Suntem în această pauză competițională și avem nevoie de un astfel de test, în primul rând pentru a reintra în ritmul partidelor, dar și pentru a vedea la ce nivel suntem după această perioadă de antrenamente. La această partidă de verificare nu putem folosi însă tot lotul, pentru că avem trei jucătoare cu probleme medicale, Necula, Cioca și Pal Ceandani”.

Liga Florilor a luat pauză, din cauza Campionatului European de Handbal.  La reluarea campionatului, în etapa a 8-a din Liga Florilor, duminică, 4 decembrie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea.

Vizualizări: 1,470

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: