Hidroelectrica modernizează hidrocentrala Tismana

Hidroelectrica modernizează stațiile de 110 kV, 20 kV și 0,4 kV Bloc Tehnic CHE Tismana Subteran, contractul în valoare de 3.354.796 lei fiind atribuit asocierii formate din Comrando SRL (lider asociație) și Enevo Group SRL, anunță compania într-un comunicat de presă.

Prin realizarea lucrărilor se dorește implementarea unor soluții tehnologice de ultimă oră, scopul fiind acela de a crește siguranța în exploatare și gradul de fiabilitate al echipamentelor, obiectivele modernizate intrând astfel într-un nou ciclu de viață.

”Echipamentele pentru care vom începe lucrările de modernizare au fost pus în funcțiune în urmă cu cca. 40 de ani, astfel că nivelul tehnologic al acestora corespunde cu capacitatea industriei românești a acelor vremuri. În plus, încă de la punerea în exploatare, acestea au prezentat o serie de deficiențe care au presupus efectuarea de lucrări de reparații frecvente. Este evident că este nevoie să intervenim astfel încât să aducem aceste stații la nivelul rigorilor tehnice și de siguranță actuale. Urmăm cu strictețe planurile anuale de modernizare pe care ni l-am propus și lucrăm pentru aducerea în parametrii optimi de funcționare a cât mai multor obiective aparținând companiei”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

CHE Tismana Subteran este o centrală echipată cu două grupuri hidroenergetice cu turbine de tip Francis, cu ax vertical, pusă în funcțiune în anul 1983 și este cel mai important obiectiv hidroenergetic din cadrul amenajării Cerna-Motru-Tismana, realizând peste 56% din totalul energiei electrice produse aici.

Vizualizări: 1,528

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: