Horoscop 12 ianuarie

Berbec

Astăzi este indicat să acordaţi o atenţie deosebită felului în care vă exprimaţi, altfel riscaţi să daţi naştere unor interpretări eronate. Chiar dacă sunteţi dornic de interacţiuni sociale, şansele de a fi obiectiv sunt reduse. E bine să rămâneţi cu picioarele pe pământ, iar cel mai bun sfătuitor este cineva din familie.

Taur

Deşi puteţi visa cu ochii deschişi la viitor, e bine să apelaţi mai mult la raţiune decât la componenta emoţională atunci când vine vorba de administrarea bugetului. Asta nu înseamnă însă că ar trebui să vă limitaţi doar la ceea se spune că este bine. Propuneţi-vă să îmbinaţi intuiţia cu pragmatismul.

Gemeni

Ar fi ideal să nu vă risipiţi atenţia în prea multe direcţii, pentru a evita să lăsaţi impresia că de fapt nu vreţi să vă implicaţi şi să vă asumaţi responsabilitatea. Concentraţi-vă pe ceea ce consideraţi a fi esenţial şi spuneţi deschis, dar raţional ce doriţi.

Rac

Nu aveţi energia şi nici răbdarea să duceţi la bun sfârşit acţiuni de rutină, care nu vă stârnesc interesul, aşa că ar fi oportun să vă sfătuiţi cu o persoană care vă poate da o soluţie inspirată. Fiindcă ideile pot părea uneori lipsite de realism, dar şi insuficient înţelese, încercaţi să vedeţi ce suport afectiv stă în spatele acestora.

Leu

Sunteţi atras de persoane misterioase, dar şi provocatoare din punct de vedere intelectual. Idealismul şi emotivitatea vă pot juca feste şi este bine să fiţi în gardă, evitând să vă asumaţi angajamente în necunoştinţă de cauză.

Fecioară

Soluţiile tradiţionale recomandate nu par să vă fie astăzi pe plac, preferând să aveţi mai multe planuri la dispoziţie. Totuşi, ceva riscă să rămână neclar, ascuns sau neînţeles în relaţiile parteneriale, aşa că ar fi indicat să nu luaţi decizii definitive. Mai întâi preocupaţi-vă să aflaţi exact ce aşteptări aveţi, dar şi motivaţiile celorlalţi, apelând la raţiune, nu la sentimente.

Balanţă

Mai degrabă dornic de a cunoaşte oameni şi de a schimba idei decât să vă conformaţi responsabilităţilor cotidiene, astăzi va trebui să nu vă pierdeţi doar în filosofii care nu au şi o aplicabilitate practică sau care nu sunt suficient de bine documentate. Speranţele pe care vi le faceţi legate de locul de muncă ar trebui analizate cu atenţie, pentru a nu avea surprize.

Scorpion

Cum nici zona financiară şi nici cea afectivă nu sunt bine aspectate azi, ar fi indicat să nu luaţi decizii până nu se mai limpezesc apele. Chiar dacă veţi fi motivat să exprimaţi mai uşor ceea ce aveţi pe suflet, riscul de neînţelegere sau interpretare eronată există, aşa că păstraţi-vă un plan de rezervă.

Săgetător

Socializare, dialoguri, subiecte şi oameni cât mai interesanţi vă captează astăzi atenţia, însă cu riscul de a fi distras de la problemele familiei. Căutaţi să daţi dovadă de mai multă implicare în susţinerea legăturilor cu cei dragi, indiferent de contextul social. Atitudinea flexibilă, deschisă către comunicare vă va fi de un real ajutor.

Capricorn

Exprimarea care lasă loc de interpretări ar fi indicat să fie astăzi evitată în relaţia cu colegii, pentru a preîntâmpina situaţiile mai puţin plăcute. Căutaţi să luaţi pauze suficiente pentru relaxare, învăţând să ascultaţi răbdător şi alte opinii.

Vărsător

Nerăbdarea, dorinţa de diversitate, curiozitatea vă potenţează exprimarea creativităţii, dar şi dorinţa de socializare. Atenţia către sectorul financiar este importantă, pentru a vă feri de tentaţii speculative, dar şi de erori cauzate de credulitate. Un sfat de la cineva drag sigur vă va prinde bine.

Peşti

Vă simţiţi oarecum neputincios atunci când vine vorba de împăcarea domeniului profesional cu atenţia ce trebuie acordată familiei. Important este să staţi de vorbă cu cei dragi pentru a vă face cunoscute nevoile şi a găsi o soluţie raţională. Nesinceritatea şi fuga de realitate sunt cele mai mari capcane în care puteţi cădea.

Vizualizări: 437

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: