Horoscop

Berbec: Astăzi ar trebui să vă ocupaţi doar de sufletul vostru. Sunt multe aspecte ale vieţii care trebuie desluşite, însă acest lucru îl puteţi face numai retrăgându-vă din forfota cotidiană. Indicat este să vă ocupaţi doar de activităţile uşoare. Sănătatea este vulnerabilă, mai ales pe segmentele abdomenului şi pe cele ale picioarelor.

Taur: Sunteţi înconjurat de prieteni şi protectori. Vreţi, nu vreţi, sfaturile, veştile şi îndemnurile legate de partenerii de amor sau de copii sunt la ordinea zilei. Nu prea vă place ce auziți, însă sunt multe lucruri pe care le neglijaţi în aceste tipuri de relaţii.

Gemeni: Sunteţi hotărât să vă ocupaţi de cariera şi de imaginea voastră în lume. Aveţi chef, forţă, curaj. Se pare că în ultimul timp v-aţi cam neglijat îndatoririle sociale în favoarea celor familiale, iar autorităţile de la serviciu au observat asta. O discuţie cu şeful v-ar putea pune pe gânduri, însă acesta are dreptate.

Rac: Este o zi minunată de a vă ocupa de rafinarea sufletului vostru. Vă puteţi alcătui planuri de călătorie în afara graniţelor ţării sau puteţi afla veşti de la cineva de departe. Oricum, noţiunea de străinătate este la ordinea zilei.

Leu: Interesantă zi la capitolul financiar. Este vorba despre banii şi bunurile provenite de la alţii. Cu toate că astrele vă susţin mult mai bine la banii câştigaţi din muncă proprie, vă aruncaţi privirea la ai altora. Recomandate sunt astăzi achitarea taxelor, facturilor şi verificarea relaţiilor cu instituţiile bancare.

Fecioară: Sunteţi nevoit să vă implicaţi şi să daţi explicaţii în relaţiile parteneriale. Instabilitatea existentă în acest sector de viaţă vă poate crea neplăceri, dar nu este ceea ce pare. Ceilalţi sunt în regulă, hiba este la voi. Poate că ar trebui să vă gândiţi la o reformulare a personalităţii voastre şi a modului de relaţionare cu ceilalţi.

Balanţă: O zi excelentă pentru a vă ocupa de treburile profesionale. Chiar dacă sunt posibile stări de sănătate fluctuante, dozaţi-vă eforturile şi orientaţi-vă către activităţile uşoare. Colegii de muncă nu au acelaşi spor ca voi, astfel că s-ar putea să fiţi nevoit să lucraţi singur.

Scorpion: Veselia şi cheful de aventuri de care daţi dovadă astăzi vă vor face remarcat în anturaj, încă din primele ore ale zilei. Vreţi să vă şi îndrăgostiţi, însă nu prea sunteţi hotărât. Sunt senzaţii pasagere, astfel că nu se poate pune baza pe ele. Indicat este să vă bucuraţi de tot ce este în jur şi să-i lăsaţi pe ceilalţi cu toanele lor.

Săgetător: Este o zi potrivită de a vă ocupa de familie şi treburile gospodăreşti. O curăţenie generală, o reamenajare de decor sau planuri pentru o locuinţă nouă ar fi binevenite. Pe de altă parte, sunt posibile întâlniri şi dialoguri cu membrii familiei în legătură cu patrimoniul familial.

Capricorn: Se conturează multe călătorii scurte. Scopurile pot fi diverse, însă se pare că predomină cele în interes personal. Puteţi afla informaţii legate de o rudă sau un prieten apropiat ce au probleme. Aţi fi tentat să daţi o mână de ajutor, dar recomandabil este să analizaţi cu prudenţă şi discernământ totul.

Vărsător: Pentru voi este o zi excelentă de a vă ocupa de cheltuielile zilnice. Se pare că este nevoie să vă reorientaţi bugetul, întrucât banii câştigaţi din munca proprie nu prea sunt de ajuns. Pe de altă parte, recomandabil este să vă gândiţi la o discuţie cu şeful în legătură cu activităţile desfăşurate de voi la serviciu şi plata acestora.

Peşti: Principalele evenimente de astăzi sunt legate de parteneriate şi colaborări. Este o zi bună pentru a pune la punct chestiunile care vă nemulţumesc vizavi de partenerul de viaţă sau de afaceri. Aveţi forţă şi strălucire, putându-vă descurca fără probleme.

Vizualizări: 844

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: