Horoscop

Berbec: Sunteţi preocupat de relaţiile de prietenie şi încercați să vă determinați prietenii să se organizeze. Vreți să porniți câteva acţiuni împreună, să faceți excursii, să mergeţi la nişte evenimente interesante, care vă pot schimba perspectiva asupra vieţii.

Taur: Primiți în casă persoane interesante şi pline de viaţă, care vă scot cu desăvârşire din amorţeală şi vă induc un tonus pozitiv. În dragoste aveți parte de momente tandre care vă merg direct la inimă şi vă doriți ca relaţia să fie cât mai serioasă.

Gemeni: Reușiți să finalizați cu succes un proiect important la care lucrați de foarte mult timp. Fiți realist, stabiliți-vă ţeluri clare şi nu vă abateți de la ele. Vă simţiți vulnerabil din punct de vedere emoţional şi vă dați seama că acesta este motivul pentru care nu reuşiți să luați o decizie în ceea ce priveşte relaţia pe care o aveți.

Rac: Este posibil să vă lăsați impresionat de problemele supercomplicate ale unui amic şi să ajungeți la concluzia tuturor celor care se implică în aşa ceva, că orice ai încerca nu iese bine. E bine să fiți ceva mai distant. Sfaturi puteți să dați, dar nu vă băgați într-o problemă, din care nu cunoașteți decât un singur punct de vedere.

Leu: Sunteți omul acţiunii: faceți totul în avans şi cu o viteză care îi uimeşte pe ceilalţi. Ar fi bine totuşi să o lăsați mai moale, nu de alta, dar s-ar putea ca singur să vă încurcați în atâtea idei. În plan amoros sunteți foarte comunicativ şi veți avea parte de momente maxime de distracţie şi fericire.

Fecioară: În dragoste, ceva cu totul neaşteptat se poate produce. Poate fi vorba despre comportamentul partenerului de cuplu sau despre o revelaţie privind propriile sentimente. E indicat să luați cele constatate ca pe simple puncte de pornire şi să acţionaţi cu chibzuială.

Balanţă: Starea este bună şi aveți surpriza să constatați că problemele care vă dădeau bătăi de cap încep să-şi găsească rezolvarea într-un mod inedit. Activitatea de la birou vă ţine antrenat şi focusat pe sarcini dificile şi acest lucru vă ajută foarte mult să faceți ceea ce v-ați propus.

Scorpion: Sentimentele dumneavoastră sunt răscolite mai mult decât de obicei şi aveți impresia că nimeni nu vă înţelege. Dacă vă complaceți în această stare, cei din jur se vor simţi într-adevăr daţi deoparte. Fiți mai deschis, chiar dacă ceilalţi văd lucrurile altfel, este important să înţeleagă ce simţiți.

Săgetător: Sunteți plin de energie şi această stare de spirit pe care o aveți se transpune evident în cadrul relaţiei personale. Dispuneți de răgaz să vă organizați activităţile după cum doriți. Important e doar să nu vă pierdeți firea.

Capricorn: Relaţia cu familia este în prim plan zilele astea şi sunteți o alinare pentru cei mai mulţi dintre membrii familiei care cad pradă agitaţiei. Sfaturile dumneavoastră sunt o comoară pentru ei. Sunteți un excelent mediator al conflictelor şi acest lucru vă aduce recunoştinţa şi afecţiunea celor din jur.

Vărsător: Succesele au adus o schimbare în bine statutului dumneavoastră şi aveți parte de laudele şi aprecierile persoanelor care vă văd implicat în proiecte importante. În dragoste, persoana iubită este trup şi suflet relaţiei şi aveți parte de momente cât se poate de romantice.

Peşti: Sunteți foarte deschis cu partenerul de viață și îi mărturisiți tot ceea ce simțiți. La birou sunteți ambițios şi, astfel, reuşiți să duceți la bun sfârşit toate atribuțiile. Comportamentul şi vorbele dumneavoastră au un impact sporit asupra celor din jur. Dacă simțiți prea multă tensiune, încercați să faceți câteva exerciții fizice.

Vizualizări: 718

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: