HOROSCOP

Berbec

Neînţelegerile din cursul dimineţii cu o femeie mai în vârstă din familie vă creează o stare de nervozitate. Astăzi nu este indicat să vă întâlniţi cu prietenii şi cu rudele. Starea dumneavoastră de agitaţie ar putea să le strice şi lor buna dispoziţie. Nu încercaţi să faceţi vreo speculaţie financiară! Astăzi nu aveţi şanse de reuşită.

Taur

Nu sunteţi mulţumit de nimic şi simţiţi nevoia să faceţi o schimbare în viaţa dumneavoastră. Se pare că nu aveţi şanse să obţineţi împrumutul pe care contaţi. Păstraţi-vă calmul! În caz contrar, riscaţi să declanşaţi o ceartă care va implica mai multe persoane.

Gemeni

În prima parte a zilei, deveniţi irascibil din cauza lipsei banilor. În jurul prânzului, vă întâlniţi cu un prieten care vă împrumută suma de bani de care aveţi nevoie. Nu este momentul să vă ocupaţi de afaceri, pentru că şansele de reuşită sunt reduse. Există riscul să intraţi în conflict cu legea. Fiţi atent şi prudent!

Rac

Se pare că şeful ierarhic este nervos şi reuşeşte să tensioneze atmosfera de la locul de muncă. Păstraţi-vă calmul şi evitaţi discuţiile în contradictoriu cu colegii de serviciu! Petreceţi după-amiază în mijlocul familiei. Împreuna cu partenerul de viaţă, puteţi rezolva o problemă care va frământa de câteva zile.

Leu

Nu este o zi bună pentru a porni o nouă afacere şi nici pentru întâlniri cu prietenii. Starea de nervozitate vă poate face să aveţi reacţii necontrolate faţă de persoanele apropiate. Un prieten de familie vă ajută să evitaţi un conflict cu autorităţile.

Fecioară

În prima parte a zilei s-ar putea să aveţi divergenţe cu partenerul de viaţă din cauza unor probleme financiare. O cunoştinţă vă solicită returnarea unui împrumut pe care vi l-a acordat, dar nu aveţi posibilitatea să vă respectaţi promisiunea. Această situaţie neplăcută se rezolvă în cursul după-amiezii, când o rudă vă oferă suma de bani de care aveţi nevoie.

Balanţa

Sunteţi nemulţumit pentru că aveţi impresia că munciţi prea mult, iar munca depusă nu este apreciată la adevărata ei valoare, nici de şeful dumneavoastră şi nici de partenerul de viaţă. N-ar strica să fiţi mai modest. Spre seară, primiţi o veste bună de la o rudă din depărtare, care vă redă buna dispoziţie.

Scorpion

Ideile dumneavoastră nu sunt prea bine primite, dar acest lucru nu vă descurajează şi nu vă afectează dorinţa de înnoire. Nu este o zi favorabilă întâlnirilor de afaceri, însă relaţiile cu partenerul de viaţă sunt bune şi puteţi petrece momente plăcute împreună, într-o excursie sau în vizită la rude.

Săgetător

Simţiţi nevoia să faceţi schimbări în cămin şi sunteţi tentat să cheltuiţi o sumă mare de bani. Fiţi prudent în luarea deciziilor pe plan financiar, pentru că nu este un moment favorabil investiţiilor! Vă sfătuim să vă consultaţi cu partenerul de viaţă şi să ţineţi cont de sfaturile unei persoane mai în vârstă din familie. Intuiţia nu vă ajută prea mult astăzi.

Capricorn

În cursul dimineţii s-ar putea să fiţi nervos din cauza dificultăţilor pe care le întâmpinaţi pe plan profesional. Totul se rezolvă în scurt timp cu ajutorul colegilor de serviciu. În partea a doua a zilei, puteţi face schimbările dorite în cămin. Membrii familiei vă susţin.

Vărsător

Sunteţi bine dispus şi optimist. Încercaţi, totuşi, să nu vă detaşaţi prea mult de problemele persoanelor apropiate! Riscaţi să fiţi greşit înţeles şi chiar să vi se facă reproşuri. Vă sfătuim să fiţi prudent în tot ce faceţi astăzi. Sunteţi predispus la conflicte cu autorităţile.

Peşti

Relaţiile parteneriale parcurg o perioadă favorabilă. La locul de muncă, însă, nervozitatea vă predispune la greşeli. Vă sfătuim să vă păstraţi calmul şi să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu o colegă de serviciu.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: