Horoscop

Valabil pe 17 martie

Berbec: Atenția îți este îndreptată azi spre sectorul plăcerilor, distracției, amuzamentului, flirtului. Ești interesat să cucerești, să-ți foloșești șarmul, să convingi. Este un cadru astral deosebit de bun pentru momente romantice și pentru a-ți folosi talentele și abilitățile.

Taur: Ești dinamic și focusat pe ceea ce îți propui să faci. Te preocupă ambițiile tale profesionale, anumite sarcini şi elemente ce te pot ajuta să avansezi, să demonstrezi ceva unui superior sau unui coleg. Este o zi bună să-ți exprimi părerea, dar este esențial să fii atent cum o faci.

Gemeni: Cauți să impresionezi azi pe toți cei cu care vei interacționa, fie că este vorba de colegi, colaboratori, prieteni, rude, familie. Poți observa cum toate acele impedimente pe care le vedeai înainte în calea ta acum dispar sau pur și simplu nu te mai preocupă, nu te mai sperie.

Rac: Nu te mai sabota, nu-ți mai limita singur oportunitățile. Ar fi bine să ai o abordare mai realistă, să-ţi schimbi perspectiva, felul în care percepi un anumit lucru sau o anumită situație, susțin astrele. Fii mai deschis, mai flexibil și vei avea numai câștig de cauză.

Leu: Este o zi bună pentru tot ce țin de grup, de comunitate. Cauți apropiere, conectare, te simți bine înconjurat de alți oameni. De asemenea, este un moment bun pentru studiu, pentru expansiune, pentru a acumula noi cunoștințe, pentru a fi mai deschis în fața unor noi culturi.

Fecioară: Noutatea îți va capta azi atenția. Ai o dorință arzătoare de a mai schimba ceva din lucruri, de a te avânta într-un proiect nou, de a dezvolta o idee nouă. Ești curios, deschis, ai fler. Fii mai atent la capitolul finanțe, pentru că ai tendința să supraevaluezi anumite lucruri.

Balanţă: Trebuie să-ți cântărești cu atenție deciziile, alegerile de azi, să privești cu realism în față, să trasezi unele limite, norme, reguli. S-ar putea să fie nevoie de mai multă organizare din partea ta, de anumite aranjamente, de o planificare mai riguroasă decât credeai.

Scorpion: Ai o zi echilibrată, fără schimbări bruște, fără agitație, fără a exagera cu emoțiile, şi nici nu vei dori să te implici în mai multe activități decât cele trecute în agendă. Nu ești cea mai generoasă persoană azi, e posibil să te preocupe mai mult propriile idei și nevoi.

Săgetător: E nevoie să te focusezi asupra unei chestiuni de familie pe care ai tot amânat-o. Ideile sau părerile tale nu coincid cu ale partenerului de viață sau ale cuiva drag ție și este nevoie să porți o discuție prelungită, în care să clarifici, să explici, să argumentezi, să negociezi, să convingi.

Capricorn: Ar fi bine să echilibrezi lucrurile când e vorba despre sarcinile legate de muncă și de viața ta personală, altfel riști să te epuizezi inutil, să provoci discuții cu cei dragi despre timpul pe care-l oferi vieții de familie sau relației amoroase. Echilibrul este necesar și pentru sănătate.

Vărsător: O zi cu de toate, s-ar putea spune, pentru că se anunță elemente pozitive legate de romantism, de copii, de legătura cu străinătatea, de o deplasare sau de programarea unei vacanțe, precum și de activități ce țin de grup, de familia extinsă sau de implicarea într-o cauză nobilă.

Peşti: Astăzi este despre creativitate, imaginație, simț estetic, despre nevoia ta de a impresiona și de a te exprima altfel. Moment bun pentru studiu, pentru cultură, cât și pentru a te apropia de persoane care au aceleași interese, pasiuni. Nu sunt indicate tranzacțiile financiare.

Vizualizări: 1,306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: