Ilegalitate cu repetiţie în Consiliul Local Târgu Jiu

Partidul Social Democrat vrea să comită o nouă ilegalitate în Consiliul Local Târgu Jiu. După decesul lui Ioan Roman Bărbuţi, consilier PSD, conducerea partidului vrea să o promoveze pe Claudia Tulpan, deşi pe lista de supleanţi a fostei USL urmează doi liberali. Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a declarat însă că pesediştii vor trebui să respecte lista de supleanţi, în caz contrar vor răspunde în faţa legii.

PSD Gorj vrea să sară peste cei doi penelişti aflaţi pe lista de supleanţi a USL din 2012 şi să îi dea fotoliul de consilier local unei pesediste, Claudia Tulpan. „Va trebui să purtăm discuţii atât cu conducerea Partidului Naţional Liberal, organizaţia Gorj, cât şi cu conducerea Partidului Conservator. În urma discuţiilor, bineînţeles, se va stabili cine va fi persoana care va fi promovată în Consiliul Local al municipiului Târgu Jiu. Sunt două persoane care sunt membre ale partidului liberal, urmează un membru al partidului social democrat. Pentru că Ioan Roman Bărbuţi era membru PSD, noi sperăm ca încă o dată colegii noştri liberali să înţeleagă acest lucru şi să facă posibilă accederea în consiliul local a social democratului”, a declarat Aurel Popescu, preşedinte PSD Târgu Jiu.

Culmea, deşi ei vor să încalce legea, pesediştii fac apel la decenţă din partea liberalilor. „Ne aşteptăm la decenţă şi la înţelegere pentru că noi am avut o înţelegere ca dacă cineva de la un partid părăseşte acel partid atunci să fie promovat un consilier de la acelaşi partid. Să sperăm că nu vom mai avea asemenea discuţii incorecte şi neprincipiale”, a adăugat Aurel Popescu.

Dian Popescu: „Domnul viceprimar nu ştie ce vorbeşte”

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a declarat ieri că este exclus ca PSD să pună un pesedist în Consiliul Local. „Domnul Popescu, în calitate de viceprimar, trebuie să respecte legea. Nu ştie ce vorbeşte când spune aceste lucruri. Orice înţelegere între PSD şi PNL a fost ruptă şi nu poate fi altfel, trebuie să se respecte ordinea din lista de supleanţi”, a declarat Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj.

O situaţie similară a avut loc şi în iulie 2014 când consilierul PSD Mihai Gherghe a fost validat la Târgu Jiu pe locul unui consilier decedat, deşi pe lista de supleanţi mai erau două persoane înaintea lui, de la PC şi de la PNL.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: