În luna cadourilor, Atelierele Unika suprind cu reduceri tentante

Cel mai mare producător de agende din piele naturală și ecologică din România își surprinde clienții chiar în luna decembrie, luna cadourilor, cu reduceri tentante la mai multe produse. Când toată lumea este în goana după găsirea darului perfect, Atelierele Unika se transformă în ajutorul lui Moș Crăciun și vin în întâmpinarea celor care caută un cadou inedit cu o multitudine de idei, accesibile ca preț pentru toată lumea. În plus, dacă alegeți să faceți cumpărături de la acest producător, evitați totodată și aglomerația din magazine. Puteți face shopping de pe magazinul online propriu sau de pe cel mai mare marketplace din România.

Iată câteva idei de cadouri propuse de Atelierele Unika pentru această lună!

1. Agenda Pocket – 4 în 1

Dacă nu o agendă ar fi cel mai potrivit cadou pentru oamenii cărora le place să fie organizați sau au nevoie de o organizare mai bună, atunci ce altceva? O agendă este bună în geanta omului oriunde și oricând, mai ales când este 4 în 1. Fie că este vorba de afaceri, proiecte sau planificări din viața cotidiană, acest accesoriu își are rolul său în diferite situații. Pe lângă rol, are și aspect, dar și calitate. La Atelierele Unika, producătorii țin cont de toate caracteristicile produselor, drept dovadă Agenda Pocket din categoria agende 2019. Agenda are coperta buretată, din piele naturală, cu buzunar pentru documente și telefon pe fața și spatele agendei. Închiderea se face cu elastic tubular. Această agendă este un cadou de lux care poate fi oferit fără nicio îndoială.

2. Etui pix Montana

Clasicul instrument de scris, pixul, este întotdeauna folosit, în ciuda tehnologiei avansate din zilele noastre. Pentru că este un instrument mic, ușor de pierdut și greu de găsit, este nevoie să îl păstrăm în condiții mult mai bune. Asta înseamnă că poate ar fi necesar un etui pentru pix. Împreuna cu agenda Pocket, etuiul Montana ar forma un cadou perfect. Acest model de etui este realizat din piele natură atât la exterior, cât și la interior. Are două buzunare interioare pentru două instrumente de scris și urechi exterioare cu rol de închidere pentru al treilea instrument. Poate fi găsit în mai multe variante de culori: negru, maro, cognac, bej.

3. Agendele Vezuvio și Netto

Pe lângă agenda Pocket, mai sunt și alte agende cu care vă puteți impresiona apropiații. De pildă, agendele Vezuvio și Netto. Cu un design elegant, aceste agende fac parte din categoria celor realizate din piele naturală de lux.

Agenda Vezuvio are coperta buretată, din piele naturală, combinație de 2 texturi cu buzunare diverse în interior și sistem de închidere cu capsă metalică. Agenda are bloc detașabil datat și hârtie offset ivoire. De asemenea, se poate găsi în mai multe variante de culori, putând fi dăruită atât femeilor, cât și bărbaților: negru, maro, albastru, bordo. 

Agenda Netto se aseamănă cu agenda Vezuvio în privința stilului, dar și în privința materialului folosit, pielea naturală. La fel ca Vezuvio, agenda Netto are buzunare diverse în interior și sistem de închidere cu mecanism metalic. Culorile în care această agendă este produsă sunt identice cu nuanțele agendei anterioare.

4. Etui ochelari Vintage

Dacă vi se pare că o agendă nu este de ajuns pentru a surprinde plăcut persoana căreia o oferiți, atunci o puteți dărui împreună cu un etui de ochelari Vintage. Chiar dacă nu poartă ochelari de vedere, cu siguranță are măcar o pereche de ochelari de soare. Etuiul de ochelari Vintage este realizat din piele naturală la exterior și la interior. În interior are un compartiment care permite stocare atât pentru ochelari de vedere, cât și pentru ochelari de soare. Ce culoare preferați? Maro vintage, maro, bej sau cognac? Oricare ar fi, nu veți da greș.

Cadourile de la Unika, lucrate cu multă atenție, cu materiale calitative și longevive, sunt gata să ajungă sub brazii de Crăciun. Dacă sunteți indeciși în alegerea darului perfect, compania pune la dispoziția voastră specialiști pregătiți să ofere informații ajutătoare. Sărbători fericite!

Vizualizări: 1,078

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: