Încă 50 de asistenţi personali pentru persoanele cu handicap

Încă 50 de persoane vor fi încadrate ca asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, de către Primăria Târgu Jiu, în perioada imediat următoare. Numărul asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap a fost suplimentat ca urmare a numeroaselor cereri înregistrate la Direcţia Publică de Protecţie Socială din cadrul Primăriei. Pentru plata drepturilor acestora consilierii locali au aprobat suma de 36500 lei. Toate cele 500 de locuri de asistenţi personali existente la nivelul municipiului Târgu Jiu au fost ocupate încă din prima jumătate a acestui an. În momentul de faţă aproximativ 35 de persoane, care şi-au depus dosarele, aşteaptă să fie introduse la plată. Necesitatea existenţei unui asistent personal este stabilită de Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap prin emiterea certificatelor pe tipuri de handicap.  

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: