Încă o nuntă în familia lui Gică Hagi. Fiica sa Kira s-a căsătorit!

Kira Hagi, fiica „Regelui” Gheorghe Hagi, s-a căsătorit duminică cu grecul Thomas Ferfelis. Peste 1.000 de persoane erau așteptate la nuntă. 

Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Visarion din capitală, iar petrecerea se va desfășura la Cernica.

Kira Hagi și Thomas Ferfelis s-au cununat la Biserica Sfântul Visarion, care a fost amenajată cu foarte multe aranjamente florale. Mirii au sosit în mașina Rolls Royce Phantom IV, un model extrem de rar care a fost pus la dispoziție celor doi tineri de Ion Țiriac. La cununia religioasă au sosit și părinții Kirei, Gheorghe Hagi și Marilena Hagi, dar și fratele său, Ianis Hagi.

Kira Hagi s-a căsătorit cu grecul Thomas Ferfelis, alături de care se află într-o relație de mai mulți ani. Cei doi s-au cunoscut în perioada liceului, la International School of Bucharest, însă au luat-o pe drumuri diferite mai apoi.

Fiica „Regelui” a plecat în Statele Unite pentru a studia actoria, în timp ce Thomas Ferfelis a plecat la studii în Marea Britanie. Relația dintre cei doi a început după ce au revenit în țară, iar Thomas Ferfelis a cerut-o în căsătorie pe Kira Hagi anul trecut, într-o vacanță romantică la Salonic.

Petrecerea de nuntă va avea loc la Cernica Events, un local cunoscut de pe malul lacului Cernica, manageriat chiar de Thomas Ferfelis. Peste 1.000 de invitați sunt așteptați la eveniment, printre care nume importante din lumea sportului, dar și din cea a cinematografiei, domeniul în care activează Kira Hagi.

În vârstă de 29 de ani, Thomas Ferfelis este manager la Cernica Events. Părinții acestuia sunt din Grecia, dar s-au stabilit de mai mult timp în România. Aceștia sunt oameni de afaceri și dețin holdingul Elgeka–Ferfelis, una dintre cele mai mari companii de distribuție din sectorul bunurilor de larg consum din țara noastră. Înființată în 1993, compania a intrat pe piața din România în 2002, iar în momentul de față are în jur de 300 de angajați și 11.000 de magazine.

Kira Hagi și Thomas Ferfelis au fost fotografiați pentru prima dată împreună anul trecut, la meciul dintre România și Olanda din optimile EURO 2025, în care fratele Kirei, Ianis Hagi, a fost titular.

Galerie foto




Vizualizări: 721

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: