Incendiu la cortul nuntaşilor

Ziua nunţii s-a transformat pentru doi tineri proaspăt căsătoriţi din Bengeşti Ciocadia într-o scenă desprinsă parcă dintr-un film de groază. La doar câţiva metri de locul petrecerii, un localnic din zonă a dat foc la o claie de fân. Flăcările înalte ameninţau să se extindă atât la cortul unde se aflau nuntaşii, cât şi la locuinţele vecine. Invitaţii şi-au petrecut restul nopţii stingând focul...

Mihaela şi Vasile Nica, din Bengeşti –Ciocadia, au avut parte de un moment greu de uitat în ziua în care şi-au unit destinele. Aproape de miezul nopţii, când petrecerea era în toi, în spatele cortului a izbucnit un incendiu. Mirii şi nuntaşii au cărat apă şi au stins focul. Unul dintre invitaţi a observat cum cineva s-a furişat printre tufişuri şi astfel a fost prins cel care a băgat spaimă între localnicii din comună. „Am auzit  un foşnet şi mi-am dat seama că e o persoană care se furişează. Am alergat într-acolo, au venit şi alţi nuntaşi cu lanternele şi am găsit un bărbat care stătea întins pe burtă lângă un copac. Ne-am dat imediat seama ce s-a întâmplat, l-am imobilizat şi l-am predat Poliţiei. Este un localnic din zonă, care a stat mai mult prin puşcărie şi cu care familia mea a mai avut de-a face”,  spune Ion Nica, tatăl ginerelui.

Mirii vor ca vinovatul să plătească

Cel care a dat foc la claia de fân se numeşte Ştefan Zevecin, are 61 de ani, şi a făcut ani buni de închisoare pentru furt şi distrugere. Între el şi familia Nica au fost mai multe divergenţe. „Am mai avut conflicte cu acest om. Anul trecut tatăl meu s-a întâlnit cu el în timp ce se întorcea cu vitele de la păscut şi cu un topor, acest om, Ştefan Zevecin a tăiat picioarele la patru dintre bovine. A ameninţat că o să ne facă rău, dar nici prin cap nu mi-a trecut că o să ne pună foc”,  spune Vasile.

Petrecerea a continuat însă cu lacrimi în ochii miresei. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat ceva mai rău. Nu mi-am închipuit nicio clipă că în ziua nunţii voi avea parte de aşa ceva. Sper că cel care ne-a făcut acest rău să plătească”, spune Mihaela.

Toţi localnicii din satul Bălceşti, comuna Bengeşti Ciocadia, se plâng că le este teamă de Ştefan Zevecin pentru că anul acesta a provocat 12 incendii. Ştefan Zevecin a fost reţinut de către poliţişti.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: