Încep protestele în Târgu Jiu. Prefectul se întâlneşte cu sindicatele

Aproximativ 200 de persoane au anunţat, prin liderii lor de sindicat, că vor protesta în Piaţa Prefecturii începând de astăzi şi până duminică. Este vorba despre membrii Sindicatului Liber Independent Umanistul Minprest Mătăsari şi Liga Muncitorilor din România, afiliaţi la Federaţia Naţională a Muncii. Autorităţile fac apel la gorjeni să protesteze în mod paşnic, iar tinerii să nu dea dovadă de teribilism ca la Bucureşti. Prefectul Liviu Andrei a anunţat că se va întâlni cu sindicatele pentru a le asculta doleanţele, însă a subliniat că gorjenii nu prea u de ce să se plângă pentru că salariile din minerit şi energie sunt măricele.

Membrii Sindicatului Liber Independent Umanistul Minprest Mătăsari şi Liga Muncitorilor din România, afiliaţi la Federaţia Naţională a Muncii vor protesta în Piaţa Prefecturii. Manifestările se vor desfăşura zilnic, începând de astăzi şi până duminică, între orele 15-18. Ieri, la sediul Prefecturii, a avut loc o şedinţă de dialog social la care au participat reprezentanţii tuturor sindicatelor din judeţul Gorj. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului se vor întâlni şi în cursul zilei de astăzi cu şefii a cinci confederaţii sindicale pentru a discuta cu privire la protestele anunţate. Totodată, fac apel la gorjeni pentru a protesta în mod paşnic. Prefectul Liviu Andrei spune că este deschis dialogului, în cazul în care protestatarii vor cere acest lucru. „Legea spune că reprezentantul Guvernului în teritoriu poate intra în contact cu protestatarii prin delegaţii. Am discutat deja cu liderii de sindicat ca să-şi formeze o delegaţie alcătuită din trei persoane. Dacă vor dori pot veni să stea de vorbă cu mine oricând. Mă voi întâlni cu şefii confederaţilor sindicale, voi prelua doleanţele lor şi le voi transmite  Guvernului“, a declarat Liviu Andrei. Autorităţile şi-au deja măsuri de precauţie în condiţiile în care rândurile protestatarilor se vor îngroşa. „Sperăm să gestionăm bine situaţia şi să nu avem nici un fel de probleme. Am fost anunţaţi că vor participa la proteste aproximativ 200 de persoane. În cazul în care numărul protestatarilor va creşte avem pregătite suficiente efective de jandarmi pentru a asigura liniştea şi ordinea publică“, a mai precizat Liviu Andrei.  

SOLIDARITATE

Mai mulți consilieri din partea Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat de la primăria Turburea au protestat ieri după amiază în fața primăriei. Primarul a spus că este vorba despre cinci consilieri şi alte cinci persoane, amici de-ai aleşilor. Ion Bârcă spune că nu a fost anunțat de acest protest,  dar a spus că a fost unul paşnic.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: