Insectar politic

Fluturele (cunoscut în popor drept ”flutur”) este o insectă cu o evoluție spectaculoasă. Începe ca o omidă urâtă, de provincie. Se târăște pe străzi fără să-l bage nimeni în seamă. Uneori, lumea mai calcă pe el. Dacă scapă necălcat, fluturul intră într-o stare inactivă, cam ca un ministru la un minister neimportant, unde nu-i multă treabă și unde nu face nimic. Acest stadiu se numește ”pupă”. Și, într-adevăr, fie că pupă sau nu unde trebuie, fluturul trece printr-o metamorfoză incredibilă și devine insecta exotică pe care o știm cu toții.

În afară de evoluția anatomică, fluturul mai poate cunoaște, în decursul vieții, și câteva evoluții profesionale. Se răzgândește des și schimbă serviciul și orientarea cu ușurință, mai ales când este îndemnat să o facă de niște fluturi carnivori, mai mari și mai autoritari. S-au făcut chiar și filme despre el, dar din păcate mai mult de groază, având în vedere urâțenia formelor lui primare.

Vă vorbesc despre fluturi pentru că, în curând, fluturul va fi foarte important pentru România. Culmea evoluției, s-ar putea chiar să fie în primii trei oameni din țară, ca importanță. Și atunci, România cea pestriță își va atinge apogeul zoologic: oamenii vor fi conduși de un flutur, un prădător și un bou.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: