Insecticide pulverizate din avion pentru deratizarea parcurilor

Primăria Municipiului Tg-Jiu încearcă de doi ani încoace, prin toate metodele, să convingă conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Gorj să permită pulverizarea insecticidelor prin oraşul Târgu –Jiu cu ajutorul unui avion utilitar sau dintr-un elicopter. Numai că Elena Cârstoiu, fostul director DSP Gorj nu a fost niciodată de acord cu acest lucru, din cauza faptului că acest mod de dezinsecţie ar reprezenta un pericol pentru târgujieni. Odată cu venirea noului director, Marius Boeriu, la cârma DSP Gorj, cei de la Primăria Municipiului Târgu-Jiu îşi mai încearcă încă o dată norocul şi îi vor propune şi acestuia noua metodă de împrăştiere a insecticidului deasupra oraşului nostru. Conform celor de la primărie, clasica metoda de dezinsecţie prin pulverizare de la sol nu este tot atât de eficientă ca pulverizarea insecticidului de la înălţime, metodă ce nu se poate fi pusă în practică decât cu ajutorul unui elicopter. 
Contactat de cotidianul “Pandurul”, directorul DSP Gorj, ne declara că mai întâi, va pune problema în dezbatere, într-o şedinţă comună cu reprezentanţii municipalităţii, pentru a se putea lua o decizie, deşi, personal, nu are nimic împotriva unei astfel de metode. Ceea ce trebuie târgujienii să mai ştie este faptul că lupta împotriva insectelor dusă de autorităţile locale nu va avea loc decât în parcurile din Târgu Jiu. De spaţiile dintre blocuri se vor ocupa locatarii pe cont propriu. Cât despre ţânţarii din spitale, asta deja are a fi treaba pacienţilor care trebuie să facă faţă pişcăturilor de zi cu zi...


Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: