Înşelăciune prin metoda „Sondajul”

Ion Călinoiu era celebru pentru o vorbă. Când promitea ceva şi nu se ţinea de cuvânt, spunea: e cuvântul meu, eu mi-l dau, eu mi-l iau. Nu ştiu când au devenit liberalii gorjeni pesedişti în comportament, cert este că pentru liderii PNL Gorj cuvântul dat nu valorează nimic.

Cazul celor cinci liberali cărora partidul le-a băgat adânc mâna în buzunar va rămâne un exemplu de mizerie politică. Să facem un rezumat. Anul trecut, în toamnă, PNL anunţa cu surle şi trâmbiţe că începe demersurile pentru alegerea democratică a unui candidat la Primăria Târgu Jiu. Liberalii au avut câteva săptămâni la dispoziţie să-şi depună dosarele de candidatură. Pentru primărie s-au înscris şase, unul s-a retras, iar fiecare din ceilalţi cinci a trebuit să scoată din buzunar peste o mie de euro pentru a plăti sondajul. Din câte înţeleg de la candidaţi, convenţia a fost să candideze cel mai bine plasat în sondaj, dar rezultatele să nu fie făcute publice.

Chestionarea târgujienilor, dacă s-a făcut, a avut loc în noiembrie-decembrie anul trecut. Pe la 15 decembrie ar fi trebuit anunţat candidatul, dar s-au invocat tot felul de pretexte, că nu au fost prelucrate datele şi aşa mai departe. Au venit sărbătorile, în alte oraşe ale ţării PNL îşi lansa candidaţii, numai la Târgu Jiu era menţinut misterul. Din când în când mai ieşeau cei doi copreşedinţi şi aruncau presei momeala cu un al şaselea candidat, dacă „prin absurd” cei cinci stau prost în sondaj. Umilirea celor cinci a fost minuţios pregătită. Ceea ce s-a şi întâmplat, cei cinci au fost anunţaţi că au ieşit prost în sondaje, atât de prost că nici nu li se pot spune cifrele. Aşa că a fost anunţat un candidat desemnat la o ţigară, pe o terasă, de cei doi lideri PNL Gorj, Dan Vîlceanu şi Tudor Barbu. Un candidat care nu este mai rău sau mai bun decât cei cinci, doar că nu a fost corect desemnat.

Pe bună dreptate, unii dintre cei care au plătit sondajul se consideră înşelaţi. Convenţia a fost să candideze primul plasat în sondaj. Câtă vreme sondajul a fost făcut să aibă unii cu ce se şterge la fund, normal ar fi ca fraierilor să li se dea banii înapoi. Vîlceanu spune că îi înţelege pe „frustraţi”, dar a nu te lăsa păcălit nu înseamnă frustrare, înseamnă că nu eşti prost.

Vizualizări: 506

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: