Insistă să se oprească Liga 1

Pandurii ar vrea ca meciul cu U Cluj să fi fost ultimul din acest an în campionat. Gorjenii mai au de jucat joi la Cluj cu Pacos Ferreira iar apoi ar dori să între în vacanţă. Până acum însă, LPF nu a dat niciun semn că ar amâna cele două etape din retur programate pentru finalul acestui an. Televiziunile plătitoare de bani grei sunt cele care au decis ca etapele cu numărul 18 şi 19 să se joace până în Crăciun, spre nemulţumirea mai multor cluburi din Liga 1. „Sper ca oamenii care conduc fotbalul românesc să înţeleagă, pentru tot ce am făcut noi şi Steaua, am făcut cinste fotbalului românesc, cred că merităm ca această etapă să fie ultima din acest an”, crede Pîrvulescu. Pustai vrea şi el amânarea. „La Târgu-Jiu se poate juca, Târgu-Jiu, Astra...dar sunt terenuri unde nu se poate juca. Avem cu FC Braşov la ora 9, la Dinamo am jucat la 9 iar pe final terenul îngheţa. Nu e normal. Degeaba e tur şi retur. Dacă se trage linie acum suntem pe locul 4. Dacă se continuă o luăm de la…Mai avem la Braşov şi acasă cu Petrolul şi poate mai jucăm o etapă. Dacă la Pandurii terenul e bun, putem juca şi duminică înainte de Crăciun, de ce nu?”, comentează ironic antrenorul pandurilor

„E bine că rămânem pe locul 4 la final de tur. Poate le vine mintea la cap celor care conduc fotbalul şi nu se mai joacă cele două etape din retur. Aş dori să nu se mai joace, cred că cel mai bun teren e la Tg-Jiu.” Marin Condescu, preşedinte CA Pandurii

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: