Instalaţia de şlam dens a Termocentralei Turceni, nefinalizată

Complexul Energetic Oltenia nu a finalizat proiectul privind realizarea instalaţiei de şlam dens de la Termocentrala Turceni. Investiţia, realizată cu fonduri proprii de peste 95 de milioane de euro, trebuia să fie recepţionată în 2012, însă până acum nu s-a făcut decât o recepţie parţială, doar pentru trei din cele 4 grupuri prinse în acest proiect, şi asta s-a întâmplat în luna septembrie 2015. Astfel stând lucrurile, instalaţia funcţionează doar parţial.

Instalaţia de şlam dens funcţionează în prezent numai la trei din cele patru grupuri cuprinse în proiect. Lucrarea trebuia să fie finalizată încă de acum trei ani, însă nici până acum nu a fost făcută recepţia finală a lucrărilor, deoarece mai trebuie realizată instalaţia la grupul numărul 7 al termocentralei. Antreprenorul în acest caz este un consorţiu unde lider de asociaţie este Romelectro. Această instalaţie este menită să preia reziduurile de zgură şi cenuşă rezultate în procesul tehnologic al termocentralei, care prin amestec cu apă, să fie deversate într-un depozit situat la circa 2 km de unitate. "Contractul iniţial, în 2009, când s-a demarat a fost pentru 4 grupuri. Toate recepţiile pe care le-am făcut se referă la trei grupuri, 3, 4 şi 5, care sunt în exploatare. Grupul 6 este retras din 2005-2006 pentru modernizare, nu s-a mai făcut modernizarea şi împreună cu JBIC, banca Japoniei, care a acordat creditul de 200 de milioane de euro, au fost de acord ca cea de-a 4-a desulfurare să se facă la grupul 7, care este într-o reparaţie planificată acum la Turceni şi va ieşi la sfârşitul lunii noiembrie. Făcând treaba aceasta, se face şi pentru instalaţia de şlam dens, unde antreprenor este Romelectro, ca să se monteze de pe proiectul iniţial de la grupul 6 la grupul 7 care va fi grup în exploatare şi în funcţiune la Turceni. Grupul 6 nu există. Pentru blocul 7, recepţia, inclusiv cu finalizarea garanţiilor care iniţial erau până la 30 a 9-a 2015 a fost de acord şi antreprenorul să se ducă în 2016", a declarat Ion Pisc, precizând că "Lucrarea pentru toate 4 grupurile trebuia terminată iniţial la sfârşitul lunii decembrie 2012, când s-a terminat programul de conformare", a declarat Ioan Pisc, şeful Termocentralei Turceni.

Grupul 6 nu a mai fost retehnologizat

Cei din conducerea termocentralei au şi scuze pentru neterminarea la timp a lucrărilor la instalaţia de şlam dens. Unul dintre motive ar fi că investiţia nu s-a mai făcut la grupul 6 pentru că nu a mai fost retehnologizat şi drept urmare instalaţia urmează să fie realizată la grupul 7. Cei din conducere spun că s-au mai lovit şi de alte greutăţi. "Este o recepţie finală parţială, conform legii, conform contractului. Sursele sunt proprii, nu cheltuim un leu în plus faţă de ce a prevăzut contractul. Este o investiţie complexă, nu funcţionează independent, ea trebuie racordată de alte elemente ale blocurilor. Practic, noi depindem şi de sistemul energetic naţional. Atunci când blocul funcţionează nu putem să-l oprim să ne racordăm, trebuie să prindem o perioadă mai lungă de timp ca să facem lucrările acestea de racordare şi acestea au fost nişte cauze care au dus la depăşirea parţială a termenului. Plus că trebuie să umplem depozitul de la Ceplea, acolo unde trebuiesc nişte fire de transport hidraulic să ne conformăm la mediu. A trebuit să demolăm acele estacade, au trebuit fronturi de lucru şi au fost nişte cauze reale, nu nişte cauze tehnice", a precizat Nicu Andrei, manager de proiect şi şef birou în cadrul Termocentralei Turceni. 

Recepţia finală, în primul semestru din 2016

Conducerea termocentralei spune că recepţia finală a acestei investiţii va fi făcută anul viitor. "Blocul 7 pe care vrem să-l pornim după reparaţii la sfârşitul lui noiembrie va avea desulfurare, va avea electrofiltru care corespunde, trebuie finalizat şi şlamul dens. Instalaţia e gata, e făcută, trebuie doar racordată şi mai trebuie nişte piese care sunt aduse prin contractul acela de 95 de milioane de euro, care sunt în depozitul Turceniului. Am zis că în semestrul I până la sfârşit, să fie făcută recepţia finală cu termenul de garanţie, pentru că orice executant e obligat să aibă pe timpul execuţiei o garanţie printr-o scrisoare la însemnul beneficiarului, într-o bancă. Exact cum a fost la cele 3 care s-au finalizat la 30 a 9-a 2015", a mai spus directorul delegat de la Termocentrala Turceni, Ioan Pisc.

Instalatie_slam_dens

Vizualizări: 358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: