Internatul Grupului Şcolar Peştişani nu va fi gata la 15 septembrie

Criza loveşte şi în unităţile de învăţământ din judeţ. Elevii Grupului Şcolar Industrial „Constantin Brâncuşi” din Peştişani care nu sunt din localitate vor fi nevoiţi să facă naveta pentru că internatul nu va fi gata la 15 septembrie. Din lipsa banilor, lucrările de reabilitare şi modernizare a internatului vor dura mai mult decât se aşteptau autorităţile locale. Constructorul a sistat lucrarile la blocul de garsoniere şi, astfel, şi profesorii vor face naveta pe mai departe.  
 Florin Pavel, primarul localitătii Peştisani, spune că lucrările la campusul şcolar din localitate au fost sistate din lipsa banilor. În aceste condiţii, elevii care vin din alte localităţi să înveţe aici vor fi obligaţi să facă naveta. „Lucrările la campusul şcolar sunt sistate în acest moment pentru că nu mai sunt bani. S-a lucrat destul de mult, dar problema este că am ajuns la o datorie de 33 miliarde de lei vechi la constructor. Acum am primit 10 miliarde printr-o hotărâre de guvern, dar tot mai rămâne o datorie de 23 de miliarde de lei”, a declarat primarul comunei Peştişani. 
 În cele patru decenii de existenţă, instituţia şcolară a răspuns cerinţelor de educaţie, instruire şi pregătire pentru elevii din nord-vestul judeţului Gorj, în special pentru cei din comunele Padeş, Godineşti, Teleşti, Câlnic, Runcu, Arcani, Leleşti, Băleşti, oraşul Tismana. Aici au fost şcolarizaţi şi elevi din alte localităţi ale judeţului şi chiar din judeţele Vâlcea, Mehedinţi, şi Vaslui. În aceste condiţii se impunea ca unitatea şcolară să poată oferi cazare elevilor care vin de la zeci de kilometri pentru a învăţa la Peştişani. Numai că din lipsa banilor internatul nu va fi gata la începerea anului şcolar. „Dacă nu vom mai primi bani, constructorul nu va mai efectua nici o lucrare. Marea problemă este că internatul, la care nu mai este mult de lucru, nu va fi gata la toamnă. Dacă nu găsim o soluţie să terminăm lucrările, la toamnă nu ştiu unde vom caza elevii. În aceste condiţi nu există altă soluţie decât naveta. O să fie mai greu pentru cei care locuiesc la distanţe mari. Dacă o parte din elevii preferau să se ducă acasă primăvara şi toamna, pe timpul ierni majoritatea se cazau la internat. Nu ştiu ce o să facem. Încercăm să găsim o soluţie, dar e foarte greu”, a adăugat Florin Pavel. 
 Pentru elevii care vin din judeţul Mehedinţi naveta va fi imposibil de făcut aşa că autorităţiile iau în considerare şi să improvizeze câteva camere în unitatea de învăţământ. „Noi avem elevi care vin din judeţul Mehedinţi. Ei stăteau la internat pentru că nu o să îi punem să facă naveta. Acum, o să încercăm să găsim o soluţie, să improvizăm nişte camere”, spune edilul de la Peştişani. 

 Internatul nu va fi gata 

 Clădirile Grupului Şcolar Industrial „Constantin Brâncuşi” au fost date în folosinţă în anul 1971 şi nu au beneficiat de reparaţii importante, cu excepţia acoperişurilor. Ultima igienizare a unităţi a avut loc în urmă cu mai bine de 10 ani. Într-o avansată stare de degradare se afla şi internatul unităţi şcolare. În camere erau câte 10-12 paturi, baia era la capătul holului, iar vântul bătea din cauza ferestrelor vechi. Acum totul este nou: geamuri, uşi, instalaţie electrică, centrală termică. Camerele au fost recompartimentate şi au baie proprie.Toată clădirea a fost izolată termic şi urmează să fie zugrăvită. Dar, din lipsa banilor, elevii nu se vor pute bucura de aceste condiţii la începutul anului şcolar. 
 „La internat nu mai avem multe de făcut. În băi s-a pus deja faianţă, mai trebuie făcută instalaţia sanitară, să zugrăvim camerele şi să punem uşile. Avem cumpărate caloriferele şi obiectele sanitare. Sunt depozitate jos. Totul depinde de finanţare. Dacă ar fi bani şi s-ar lucra intens, internatul ar putea fi gata pe 15 septembrie”, spune unul din reprezentanţii firmei de construcţii. 

 Finanţări sistate

 Cele două lucrări fac parte din proiectul „Campusuri şcolare” derulat prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În proiectul campusului şcolar de la Peştişani este cuprins şi un bloc de garsoniere pentru profesori navetişti, numai că şi aici lucrările au fost oprite. „S-a lucrat la blocul de garsoniere pentru profesori navetişti. S-a ajuns la ultima placă. S-a făcut cofragul, dar constructorii, când au văzut că nu mai vin banii, au desfăcut scandurile de la cofrag şi s-au mutat la altă lucrare”, declară Florin Pavel. 
 Primarul se aşteaptă ca lucrările de la campusul şcolar să întârzie foarte mult. Proiectul trebuia să se încheie anul viitor în luna martie, dar la cum sunt asigurate finanţările, Pavel şi-a pierdut speranţa. „Cum se tot aude nu ştiu ce şanse sunt să primim vreun ban. Lucrările sunt finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pe programul campusuri şcolare. Acest proiect trebuia finalizat în martie 2010, dar de la minister ni s-a spus că, datorită crizei finaciare proiectul o să se lungească pe patru, cinci ani. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă”. 
Campusul şcolar de la Peştişani se întinde pe o suprafaţă de 2 ha şi cuprinde terenuri de sport, ateliere, sală de sport, spălătorie şi cantină. Valoarea totala a proiectului Campus Şcolar este de 123 de miliarde de lei vechi plus TVA. 



Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: