Interviul lui Maioreanu pentru CS, amânat

Social-democratul Andrei Maioreanu și-a amânat interviul stabilit pentru vineri, 29 iulie, prin care trebuia să-și susțină în fața celor de la Ministerul Energie, candidatura sa la selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere (CS) la CE Oltenia. Maioreanu spun că a amânat interviul pentru marți, 2 august, la orele 12.15, pentru că nu putea merge având treburi de serviciu.

Potrivit unor informaţii, selecţia noilor supraveghetori va fi făcută în maxim trei săptămâni. Practic, în câteva săptămâni va fi o nouă conducere la CEO, atât consiliu, cât şi Directorat, dat fiind că directorilor li sa cerut să-şi depună mandatele. Maioreanu spune că această veste nu îl sperie şi că nu îl face să dea înapoi de la selecţia organizată pentru cele două organisme de conducere de la CE Oltenia. "De ce să mă sperie? Că schimbă un Directorat şi un Consiliu de Supraveghere care până acum nu au făcut absolut nimic. Nici nu știu dacă vor schimba. Eu iau de bun mesajul ministrului, al secretarului de stat, care spunea că în CE Oltenia, respectiv în Consiliul de Supraveghere și în Directorat, este nevoie de oameni morali, nepătați, care n-au probleme cu justiția, care au lucrat în sistem", a declarat Andrei Maioreanu.

Este ce de-al treilea interviu la care ia parte Maioreanu. A mai fost unul telefonic și un altul la Ministerul Energiei. Maioreanu este și pe lista scurtă la selecția pentru directorul Diviziei Strategie Dezvoltare, alături de Sorin Boza, un apropiat al vice-premierului Costin Borc.   

Vizualizări: 1,230

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: