Un director din CEO s-a îmbolnăvit după ce a fost mutat la altă carieră

Nici nu a fost bine instalat în fotoliul de director la o unitate minieră a CE Oltenia că s-a și îmbolnăvit. Este vorba despre fostul director al carierei Jilț Sud, Viorel Vulpe, care se află internat la un spital din Târgu Jiu, având probleme, spune el, cu rinichii. De altfel, Vulpe nici nu a prea trecut pe la cariera Husnicioara, acolo unde a fost exilat de șeful Diviziei Miniere, Daniel Antonie.

Aerul de Mehedinți nu prea i-a priit noului șef al carierei Husnicioara. Acesta s-a îmbolnăvit iar în prezent se află pe patul de spital, fiind internat la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Vulpe trebuia să-și înceapă activitatea la Husnicioara de luni, 19 septembrie. A trecut la mijlocul săptămânii trecute pe acolo și de atunci nu a mai fost văzut pe la unitatea minieră mehedințeană. "Sunt internat în spital pentru că am niște probleme cu rinichii", a spus Viorel Vulpe.

Performanţe nu au, dar pretenţii da

Pentru că nu s-a prezentat la serviciu, cariera este condusă de către unul dintre directorii adjuncți ai carierei Husnicioara. Vulpe nu a prea făcut treabă la Jilţ Sud, el lăsând cariera într-un blocaj fără precedent. Doar unul din cele șase excavatoare mai au front de lucru pentru că nu a reușit să ajungă la un consens cu proprietarii de terenuri din Slivilești și Mătăsari. Surse din companie spun că acesta ar fi spus că nu are de gând să rămână la cariera Husnicioara și că încearcă pe orice căi să revină la carierele CE Oltenia din Gorj.  

Probleme ar fi și cu ceilalți directori desemnați să conducă interimar unitățile până la numirea prin concurs a șefilor de cariere. Adjunctul lui Vulpe de la Jilț Sud, Ion Pecingină, care trebuia să preia cârmele carierei după plecarea acestuia n-ar fi semnat documentul fără să-i fie mărit salariul iar șeful de la cariera Jilț Nord, Dumitru Dragu, nu ar vrea să plece pentru a conduce cariera Roșia. 

Vizualizări: 9,487

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: