O familie din satul Glogova îşi duce viaţa de pe o zi pe alta. Cele şapte suflete, dintre care un băieţel de 3 anişori şi o fetiţă de un an şi jumătate, traiesc într-o casă veche de peste 60 de ani, cu doar două camere. Nu au avut nicidată aragaz aşa că sunt nevoiţi, fie vară, fie iarnă, să gătească în curte, la foc. 
 La Glogova timpul pare să stea în loc. Familia Dăogaru nu a avut niciodată aragaz sau frigider. Gătesc la foc în mijlocul curţii. De când se ştie, Roxanda Dăogaru nu a gătit niciodată la aragaz. Femeia, acum în vârstă de 55 de ani, ne povesteşte că de o viaţă a făcut mâncare pentru familia ei numai la foc. „Noi aşa am gătit întodeauna. Nu am avut niciodată aragaz. Acum, vara, stăm pe lângă foc să facem o oală de mâncare şi murim de cald. Iarna îngheţăm lângă foc până fierbe mâncarea. Nu avem ce face, dacă vrem să mâncăm”, ne spune femeia. 
 Mai greu este atunci când nu au ce găti. „Asta cu focul ne e o problemă. Mai greu este atunci când nu avem ce să punem pe masă. Sunt zile în care, atât eu cât şi soţul meu, mâncăm o dată pe zi pentru a le ajunge la aştia mici să mănânce de două ori”, spune Roxandra Dăogaru. În plină vara, mâncarea se păstrează într-un lighean cu apă rece, pentru că familia Dăogaru nu are nici frigider. „După ce mâncăm, dacă mai rămâne, punem oala cu mâncare într-un lighean cu apă rece. Aşa mai stă până seara. Dacă însă e prea cald, cum a fost zilele trecute, cât o punem noi în apă rece se strică şi atunci suntem nevoiţi să o aruncăm. După ce că nu avem bani, mai şi aruncăm mâncarea. Dar nu putem să o mâncăm stricată. Iar bani să cumpărăm frigider nu avem de unde”, povesteşte femeia. 

Doi bolnavi psihici în familie
Roxandra Dăogaru trebuie să aibă grijă şi de doi bolnavi psihici. Este vorba de soţul ei în vârstă de 60 de ani şi de fiica sa de 26 de ani. „Trebuia să îl internez, dar nu vrea să stea în spital. Îşi pierde minţile pe zi ce trece şi am zis să îl duc la doctor. Dar nu vrea în nici un chip să stea în spital. Aşa ca mă chinuiesc cu el. Şi fata are probleme pshice. Aşa s-a născut. Am fost cu ea şi la Bucureşti, dar mi-au spus medici că îl moşteneşte pe taică-su. Sunt şi eu bolnavă, dar nu mă pot duce la spital, pentru că trebuie să am grijă de ei. Din cauza necazurilor şi a sărăciei am probleme cu ficatul, dar cine ştie când ajung la spital” ne povesteşte cu lacrimi în ochi Roxanda Dăogaru. Sprijinul femeii este fiul său, soţia acestuia şi cei doi nepoţi. „Cel puţin ei mă fac să uit pentru câteva clipe de necazuri. Nu au avut unde să stea şi au venit aici. Stăm şapte suflete în două camere, dar asta e viaţa. Când îmi văd nepoţii mai uit de necazuri, deşi e greu atunci când nu ai ce pune pe masă”, spune femeia. 
 
Trăiesc pe datorie

Cele şapte suflete îşi duc traiul de la o zi la alta. Munca cu ziua prin sat, alocaţia celor mici şi pensia de boală a lui Alexandru Dăogaru sunt singurele surse de venit ale familiei. „Nu se strâng nici cinci milioane de lei vechi. Avem datorii în sat că de fiecare dată când rămânem fără bani luăm pe datorie de la magazin. Şi atunci când facem rost de bani trebuie să mai achităm din datorii că altfel nu ne mai dă nimeni. Din cinci milioane de lei trebuie să plătim curentul, să ne cumpărăm mâncare, iar ce mai rămâne, dacă mai rămâne, să luăm ceva la ai mici sau câteva medicamente.”. 
 Casa, veche de peste 60 de ani, primită moştenire de la bunci, ar avea nevoie de câteva reparaţi. „Casa e veche. Are peste 60 de ani. Pe afară se vede că e făcută cu pământ. Cât să reziste şi ea? Ar avea nevoie de câteva reparaţii, dar nu avem cu ce să le facem. Sperăm să mai reziste şi să nu pice pe noi pentru că banii să o renovăm nu reuşim să-i strângem. Mai rău e de aştia ai mici, că o să crească şi nu o să aibă şi ei o casă”, ne spune femeia, care, de voie, de nevoie, este capul familiei, o familie măcinată de sărăcie şi de problemele de zi cu zi.