Iulian Popescu: Tot Gorjul se uită la CEO și CEO se uită la Guvern

„Trebuie să rupem lanțul de slăbiciune în care tot Gorjul se uită la CEO și CEO se uită la Guvern!” O spune Iulian Popescu, supraveghetor al companiei energetice și candidat la Consiliul Județean Gorj. Acesta a readus în discuție nevoia acută a județului de a avea alternative pentru minerit. Cu o infrastructură care lasă de dorit, turismul ori investițiile nu pot prinde rădăcini în Gorj.

Pentru ca județul să nu mai depindă 100% de activitatea din minerit și energie, Iulian Popescu a propus dezvoltarea acestuia din alte perspective. Turismul și atragerea investitorilor spre Gorj sunt două puncte esențiale pentru care trebuie să lupte autoritățile județene indiferent de culoarea politică.

Iulian Popescu a subliniat că, în acest moment, dependența companiei energetice de Guvern nu este deloc una sănătoasă. “Dacă în urmă cu 50 de ani, mai-marii țării au decis să concentreze Gorjul pe minerit și energie, cred că trebuie să ne reorientăm, să dăm o nouă perspectivă. Mineritul și energia trebuie să-și urmeze calea, sunt aspecte foarte importante pentru economia județului și pentru întreaga țara. Dar trebuie să găsim alternative pentru a ieși din zona aceasta de economie monoindustrială și să rupem lanțul de slăbiciune în care tot Gorjul se uită la CEO și CEO se uită la Guvern. Este un lanț al iubirii toxice, care nu poate să aducă prosperitate pe termen lung. Trebuie să aducem investitori, să îmbunătățim infrastructura și să scoatem la suprafață tot ce este mai bun din județul Gorj, să vină oamenii să viziteze ori să investească sau să locuiască aici”, a declarat Iulian Popescu, candidat PNL la funcția de președinte al Consiliul Județean Gorj, la Accent TV.

Vizualizări: 1,969

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: